Sunt eu,
Năluca unor vremi uitate,
Părerea alb-a osemintelor iubirii,
Eu, da, chiar eu.

De ce-am venit…? Nu știu,
Dar voi veni mai des,
Mereu,
S-aud în pieptu-ți dacă azi mai bate
În ritmul vechi nebuna inimă
Supusă firii.

Sărutul meu
Să-ți dăruiască pacea sfărâmată,
Chiar dacă-n timp e cam târziu,
Te rog, nu-nchide ușa fermecată
A anilor în care
Pecetluiam cu gura
Mari semne de-ntrebare,
Mai lasă-mă să mă strecor, fantomă
Și să-mi desfac în sufletu-ți mirat
Făptura.

Sunt eu. Copila de-altădată,
Eu sunt,
Și din mormântul amintirii
Vin azi să te trezesc cu sila,
Din tristul meu regat
Eu vin spre-al tău pământ.

Sunt eu,
Întreagă, toată, cum eram cândva,
Lipsește doar din ochii mei
Lumina fericirii de-a mai ști că sunt a ta.

Privește-mi ochii. Trupul. Gura. Privește,
Privește dincolo de ele,
Nu vezi un soare
Mai luminos decât ni se părea
Cea mai aprinsă și mai mare stea?

De ce-am venit…?
Venit-am poate să-ți arăt cu mâna
Soarele acesta,
Eu,
Năluca unor vremi apuse,
Eu, chiar eu,
Copila de-altădată,
Prințesa tuturor cuvintelor nespuse.

Sunt eu și poate c-am venit
Spre-a încerca să prind c-o mână
Toată zădărnicia eternelor timpuri opuse.

Eu sunt
Și voi veni mai des,
Mereu…

Picasso, Naked woman, blue period, sursă – pablo-ruiz-picasso.net.

Poezie din liceu. Pentru cunoscători, influența simbolismului cred că e evidentă. O pauză de suflet între probe, să mai ies la aer din casa cu mansardă și cu speranța că nu va trebui să o și mobilez…