Că nu e om să nu fi luat o vitamină
Măcar o dată, doar o dată-n viața lui…

Am crescut cu vitamina C și cu povești despre ea, cum că ne face zei din zmei. Nu știu de alte vitamine din copilărie, nu-mi aduc aminte decât de ceaiul cu lămâie și miere când tușeam și, la nevoie, de vitamina C, gustul acela dulce-acrișor, o bomboană mai ciudată.

În timp am aflat că-s mai multe vitamine. Am descoperit treptat, în cadrul unei culturi generale inerente, că sunt 13 și că sunt de două feluri: liposolubile (A, D, E și K) și hidrosolubile (grupul B-urilor și vedeta, vitamina C).

Și am mai aflat că, atunci când nu ni le mai putem însuși din originea lor vegetală sau animală, le găsim acum în tot felul de variante sintetice.

Dar nu suntem la vreun curs de la Facultatea de Farmacie, ci pe un blog, așa că o să vă spun povestea vitaminei mele: vitamina B-complex.

B de la Bella, o prescurtare frecventă a numelui meu când eram mică; complex – de la complexitatea firii mele. Așa mi-am personalizat-o eu, vitamina mea, după prima întâlnire, legând astfel o prietenie funcțională cu ea.

Cum a fost…? Eram epuizată după o sesiune grea, căci îmi găsisem și un serviciu cu program redus, de unde, pentru examene, puteam să-mi iau doar concediu fără plată. Iar puținii bani pe care îi aveam îi dădeam pe chirie, cursuri xeroxate, pe cafea ca să stau trează și pe iaurturi și covrigi.

Până într-o zi, când am ațipit în metrou și m-am trezit după stația dorită. Dar nu asta a fost o problemă, ci faptul că mi-am dat seama că nu-s în regulă.

Că eram obosită, știam. Dar, parcă dintr-o dată, începuseră să mă doară toate.

Parcă amețeam. Parcă nu mai vedeam nici bine, deși purtam deja ochelari. Parcă eram mai albă, parcă aveam cearcăne, unghiile mi se tot rupeau, capul mă durea de câte ori mă gândeam la el. Tot răceam în mijlocul verii, poate și plămânii mei aveau ceva ascuns; oasele, mușchii, nici nu-mi dădeam seama – poate aveam și reumatism. Începusem să mă gândesc că am din toate câte-un pic, prea semănau cu multe dintre simptomele pe care le mai citeam prin diverse reviste, între două drumuri.

Și-atunci mi-am zis că-i timpul unui medic, să-i dau lui responsabilitatea diagnosticului până să-mi imaginez că am toate bolile din lume…

M-a ascultat cu multă răbdare, era doamna care mă știa de mică și la care mai aveam încă fișă, certându-mă că n-am mai dat de mult pe-acolo, periodicitatea unei vizite la doctor nu s-a inventat degeaba, mi-a spus. Nu cred că e ceva grav, să lucrăm întâi puțin cu imunitatea. În clipa aceea orice m-ar fi făcut să mă simt mai bine m-ar fi convins.

Și mi-a scris pe o rețetă, povestindu-mi și-n cuvinte, cum că să iau, pentru început și după părerea ei, B-complex. Și mai vedem.

Jumătate dezamăgită că n-am nimic serios și jumătate mulțumită că aș putea scăpa așa ieftin, la propriu și la figurat, neavând oricum de ales, am ascultat-o.

Și astfel, după o lună de B-complex, o capsulă cu concentrație mare pe zi, eram ca înainte, ca întotdeauna.

De-atunci, când intuiesc o nouă epuizare fizică sau psihică, numai după ce îmi întreb medicul de familie, căci nu am, ca-n filmele americane, dulăpiorul plin cu medicamente și nici nu cred orice reclamă, iau vitamina mea, așa îi spun deja lui B-complex.

Și, de când știu și de Farmacia La Preț Mic, o farmacie on-line cu vitamine ieftine, comand numai de la ei, cu încredere în preț, timp și curier.

Articol scris pentru #Superblog 2019

Foto – farmacialapretmic.ro