Oups, luni a fost ieri, când am scris articolul, dar sper să nu se pună

… Aburul ei ușor și fin, abia perceptibil, se ridică-n fir subțire pe pervazul ferestrei, pierzându-se în ceața vagă a dimineții acesteia proaspete de toamnă.

Mă uit la ea în secundele alea anume de dinaintea primei sorbituri, intuind plăcerea, și mă gândesc că poate-i cam patologică relația noastră. Și că, contrar tuturor aparențelor, aș putea fi eu victima, deși prefer să cred că eu fac ce vreau cu ea și din ea, la urma urmei eu o manevrez și-ntr-un final o beau până nu mai rămâne nimic.

Am trecut prin multe împreună, eu și cafeaua mea de dimineață.

Ne-am cunoscut în negura unor vremuri cu aromă de năut, când am gustat prima oară pe furiș dintr-o ceașcă făcută de mama unui musafir, eu trebuia s-o aduc din bucătărie și, deși mai adusesem pân-atunci și alte cești, mi s-a părut brusc nu-știu-cum, cumva anume și irezistibilă. Și am băut pur și simplu o gură, așteptând puțin să se rearanjeze caimacul acela gros și zimțat, să nu se vadă, și n-am spus nimănui până azi…

Și mi-a plăcut. Apoi, încet-încet, relația a devenit oficială, terminasem liceul, aveam acest drept. Ibricul era prințul neîncoronat al casei.

Casa s-a schimbat, viața toată s-a schimbat, cafeaua a rămas. Și într-o zi s-a schimbat și ibricul.

N-o să pierd timpul povestind acum de mulțimea de cafetiere, coffee maker-e sau espressoare încercate. Doar o idilă efemeră cu un Russell Hobbs sofisticat și cu multe zerouri la preț după un 7 inițial merită consemnată. Nici n-am avut timp să ne cunoaștem bine, știu doar din prospecte tot ce ar mai fi putut el face, căci – oricui i se poate întâmpla, nu?… – i-am spart cana din greșeală. Și, deși am găsit alta pe măsură, nimic n-a mai fost la fel ca înainte. O cană originală ar fi costat tot atâtea zerouri, doar că cu altă cifră în față, plus transportul, plus săptămâna pe drum, că vine dintr-o țara europeană… Iar să-l țin pe dl Russell ca râșnitoare de cafea când încă mai aveam prin casă chestia aia veche, clasică și mult mai mică și mai silențioasă, devenită brusc comodă și practică prin comparație… Așa că l-am aruncat pe dl Russel, un snob inutil la intemperii, din bucătărie și din existență definitiv și fără regrete.

… Și m-am întors la Philips, cum te-ntorci la Samsung după nenumărate experiențe exotice.

Am ales în cele din urmă, „întrebând în stânga și-n dreapta trecătorii” prin viața mea de azi, un site anume, un magazin online magNET.ro. Iar de la ei – un espressor automat Philips, numit, cum altfel pentru eroul dimineților mele, LatteGo Hero EP2235/40.

Nici Făt Frumos sau Prince Charming n-ar face pentru mine o așa varietate de cafele din boabe proaspete, espresso, cafea sau cappuccino, ce am eu chef în clipa aia matinală, cu un singur click și cu incredibila spumă de lapte și curățarea în 15 secunde a întregii povești. Ca și cum n-ar fi fost, pregătit pentru următoarea.

Da, spumă de lapte fină cu LatteGo, mai spun o dată, pentru că-i ceea ce mi-am dorit mereu, fără să pot defini exact, de la această licoare fermecată și de la acest moment al zilei, până la întâlnirea cu ea.

Și cu tot ansamblul acesta, de fapt, perfect pentru cafeaua mea din diminețile oricărui anotimp…

… Bună dimineața!

Articol scris pentru #Superblog, ediția de toamnă 2019.
Foto – magNET.ro; foto cafea supărată – emoticon WhatsApp; foto cover – pinterest.es.