Cândva, prin clasa mea a unsprezecea, rătăcind cu câțiva colegi de liceu pe la o margine a Bucureștiului, am văzut pentru prima oară un grup de oameni în niște uniforme necunoscute, toți înalți și frumoși, toți tineri, toți cu un aer comun între ei și indescifrabil pentru mine și-am întrebat cine sunt.
– Cum, nu știi, mi-a răspuns o prietenă, sunt piloții, se întorc din cursă…

Da, zborul e un vis al omului de când se știe om. Toți de pe lumea asta am visat măcar o dată-n viață că zburăm. Visul acela, când zbori natural, uitându-ți condiția, din cine știe ce abis de suflet, și te trezești cutremurat întotdeauna și mirat sau speriat, căci întotdeauna-n visul respectiv te prăbușești.

Pentru că omul nu zboară de la sine și de aceea a inventat, plagiind păsările cerului, avionul. Un zbor cu avionul la o destinație îndepărtată e-o minune firească azi. Atât de firească și de scumpă, încât au apărut oferte nenumărate de la firme nenumărate ce se-ntrec între ele. Siguranța e aceeași, confortul însă e jocul acela de-a „găsiți diferențele”.

Viața e neprețuită și tocmai de aceea denumirea asta de zbor low cost îmi creează un disconfort psihic absolut. Îmi trimite gândul la proverbul ăla că „sunt prea sărac să-mi cumpăr lucruri ieftine”. Last minute, în genul cazărilor de pe litoralul românesc la fel de scump ca zborurile marilor companii, ar fi sunat parcă mai decent. Sau altfel. Dar nu inducerea ideii de viață low cost în aer, deja avem una second hand la sol.

În fine, oricum low cost e banc, poate deveni pentru un neavizat un zbor mai scump sau la același preț cu un zbor obișnuit, deoarece intervin multe. Că unde faci check-in-urile, on-line, pe site-ul companiei sau la aeroport și ai sau nu hârtia printată de-acasă. Că unde vrei să stai, biletul low e fix, dar fix același lucru cu biletul de tren fără loc; așa că mai pui din start ceva euro ca să fii lângă cel cu care mergi sau dacă vrei să ții vreun copil în brațe, adică rămâne low cost doar dacă mergi singur. Iarăși, dacă vrei să stai în față, ca-n excursiile cu autocarul, alți euro, altă distracție. Și alte mărunțișuri.

Până la marele mărunțiș al bagajelor. Despre bagajele din aeroporturi sunt file întregi în presă și în amintirile omenești, înglobate fac istorie separată: pierderi, întârzieri, negăsiri, asta merge, asta nu, ce fac cu pisica, la unii e bagaj de mână iar la alții stă în cală, dimensiunile etc.

Dimensiunile bagajelor pregătite de zbor sunt deja istorie în istorie, cadru în cadru, cum zic cineaștii. Dar sunt niște reguli care au o logică și trebuie respectate și pentru asta există acum pe Travelkit.ro bagaje de mână Wizz Air cu mărimea lor standard 55x40x20, o grijă măcar de care ai scăpat cu usurință.

Și multe altele.

Odată am visat că zbor, odată/Dovadă n-am, dar îmi aduc aminte… Zborul devenind un vis realizabil acum, ne rămâne, dincolo de nervi și bani, încrederea fără rezerve în piloții companiilor de zbor. Nu orice om poate fi pilot, dar orice pilot e un om ca și noi, pe care îl așteaptă un „acasă” după zbor.

Articol scris pentru #Superblog ediția de toamnă 2019; foto – Travelkit.ro.