Visul alegătorului de curse Honda

… Rămăsesem mângâind ușor H-ul acela stilizat, în relief, de pe capota din spate. Încă mai vibra torsul de cotoi îmblânzit al motorului în mușchii picioarelor mele bine ancorate acum de asfaltul ultimului drum de antrenament. Eram pilotul absolut al acestei feline într-o cursă absolută.

Nicholas, copilotul ales de mine, fuma, pasiv, câțiva metri mai încolo. Tocmai încheiase o convorbire sâcâitoare cu unul dintre producătorii nu tocmai preferați de el, la care se răstise în final că circuitul de la Nurburgring e filmul vieții lui și că nu i-au pus ei pe platourile de filmare atâția ani ce strânge-acum în palme. Că-i șansa unică a unei curse fără trucaje. Că el, mister Cage, semnase un contract de copilot și îl va respecta. Că… și că… și că… numai vorbe mari și inepte, pe care le cam regreta, dar cu unii n-ai cum altfel. De-aia l-am și lăsat să-și stingă furia albastrului ochilor mai metalici decât mașina în niște țigări ordinare găsite-ntr-o benzinărie de pe drum.

Honda e o iubire, poate fi o iubire de o viață, care cere, dar și dă, tot. Ca visurile să ni se-ntâlnească în această cursă, a pornit și-al meu de undeva. Din anul acela de admitere la facultate, în care părinții îmi promiseseră că, dacă intru, îmi iau o motocicletă. N-am văzut-o, visul s-a tot amânat, cu „dacă iei primele examene”, „dacă treci anul”, apoi „anii”… Apoi am terminat-o, pe facultate, și m-am angajat, cu un singur gând. Și, cu ajutorul creditului unei bănci atunci la modă, căci gândul n-avea cum să-mi fie de ajuns, mi-am cumpărat prima Hondă. O motocicletă.

Banca aia nu mai e de mult, creditul s-a dus și el, pe motocicletă am vândut-o tot de mult pentru o primă mașină Honda second-hand. Doar visul a rămas și cu el am intrat în lumea curselor de mașini. Fără, nu ai cum, banii și faima în astfel de concursuri sunt mereu pe locul doi. Oricum le ai, de la concursurile precedente.

Îmi amintesc încă cum căutam. De la târgurile Europei la site-urile specializate, oferte Honda și para-oferte, câte modele Honda, câte Honda Civic de vânzare am bântuit până mi-am permis direct și simplu Honda România și Honda Civic Type R.

Drumul de la spectator avizat la alegerea unei școli de pilotaj, convorbirile întotdeauna scurte cu diverși mecanici, căci în motorsport e totul contracronometru, cu alți piloți, cu vreun team manager dacă aveam noroc, regulamente, termeni, alte regulamente…

Apoi primul raliu, pașii clasici, nu sunt alții, ca într-o cursă-n care știi traseul și-l respecți: licență, taxe, înscriere, iar taxe, verificări tehnice, briefing, recunoaștere, concurs, premiere.

Apoi s-au așezat toate mai lin. De la prima mașină închiriată, cum altfel decât tot o Honda, if Honda does not race, there is no Honda, la Honda Civic Type R de azi.

Ca flash-urile suprapuse ale blitz-urilor îmi treceau toate acestea prin minte în timp ce priveam și eu munții impasibili din jur. M-a fulgerat (… numai în mașini gândesc, Fulger-ul din Cars) ideea de o clipă că și ei, munții, au frământări. Da, dar frământările lor sunt în zeci de ani, sute, poate mii. Însă, într-un final, în cursa lor finală poate, tot o fracțiune de secundă îi ia unui vulcan să erupă și să schimbe tot în jur.

… Prostii. Nick terminase de poluat aerul cu țigările alea oribile de la mica benzinărie și-am plecat ușor, calmul dinaintea furtunii, spre pistă.

Copilot mai bun n-aș fi găsit. Știm împreună și separat că e o cursă unică, ne-am întâlnit visurile într-unul singur, m-am gândit din prima clipă la el, a acceptat de la primul cuvânt, de fapt nu chiar, tehnic vorbind, de la primul, că n-am început cu Honda, dar în prima propoziție trebuie să fi fost. Put the bunny back in the box, era ceea ce aveam de făcut și eu și el, recordul de viteză de la RCN Circuit Challenge Nurburgring putea fi doborât de noi. Noi și Honda, într-o cursă unică, apoi închidem cutia cu iepurașul și mergem fiecare acasă.

Restul e deja istorie încă nescrisă, scenariul bine știut, nu numai Hollywood-ul are, intrăm, noroc, urări, ultimele verificări, ultimele cuvinte, casca, accelerația… „iar timpul crește-n urma mea, mă-ntunec”…

… Și, pe scurt, cât mai pe scurt, mă trezesc. Tot femeie, tot într-un apartament din București, cu televizorul rămas blocat pe un generic de film și cu perspectiva călătoriei zilnice cu autobuzul 141 în fața spiritului meu încă adormit.

(Articol scris pentru #Superblog 2019. Pozele sunt de pe hondatrading.ro. Foto Nicholas Cage – thatshelf.com)

20 de comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. Super articolul! Iar te-ai grăbit să-l publici? L-am scris, dar de publicat doar în 9.
    Seară frumoasă și o zi de vineri minunată!

    Apreciat de 1 persoană

    1. :)))) n-am răbdare, la urma urmei…

      Apreciat de 1 persoană

    2. Mulțumesc frumos, la fel cu toate 🙂

      Apreciat de 1 persoană

  2. Ana May spune:

    Mi s-a părut o temă mai grea decât prima. Articolul… wow!
    Felicitări din tot sufletul! 😘

    Apreciat de 1 persoană

    1. Mulțumesc frumos 🙂
      Da, chiar a fost grea, avînd în vedere că eu nici nu știu să conduc… de-aia am și evitat termeni și conexiuni tehnice, noroc că nu erau obligatorii 🙂

      Apreciază

    2. Ana May spune:

      Cu atât mai motivate felicitările!
      Mult succes și inspirație în continuare!

      Apreciat de 1 persoană

    3. Sper să nu pilotăm și avioane :)) Mulțumesc mult!

      Apreciat de 1 persoană

  3. imaginarycoffee spune:

    Fain! Succes!

    Apreciat de 1 persoană

  4. ina02s spune:

    O tema grea, dar te-ai descurcat de minune. Ai scris foarte frumos. Bafta! 😀

    Apreciat de 1 persoană

    1. Merci frumos, Ina, să fie! Eu tot scriu cu speranța unor subiecte mai accesibile… 🙂

      Apreciat de 1 persoană

  5. ecoarta spune:

    Dacă ar fi după mine te-aș recompensa cu un 10*. Este foarte tare articolul! Spor!

    Apreciat de 1 persoană

    1. Mulțumesc frumos, să fie ❤

      Apreciat de 1 persoană

  6. Poteci de dor spune:

    Bravo, Issa! Foarte fain a ieşit, mai ales că spui că nu conduci. Baftă multă! Tare curioasă sunt cum punctează juriul.

    Apreciat de 1 persoană

    1. Mulțam fain 🙂
      E un punctaj, ca la bac :))) n-am nici o teamă la gramatică, chestii d-astea, doar să nu-mi scape vreun „î” din „i”… Și, tot ca la bac, subiectivitatea e baza unde se punctează creativitatea 🙂
      Dar eu mă simt deja tare să fi putut încropi ceva despre modă și mașini, tabu-uri d-ale mele :))

      Apreciază

    2. Poteci de dor spune:

      Ei, da! Satisfacţia ta e foarte importantă 😉

      Apreciat de 1 persoană

  7. Anaphielle spune:

    Când „aud” Nicholas Cage îl văd numai pe Ghost Rider. 😂 Avea viteză şi pe motor. Succes!

    Apreciat de 1 persoană

    1. Și eu îl văd ușor pe motor, cu flăcări în jur :))) dar Con Air e de suflet… 🙂

      Apreciază

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.