Aș vrea
Să nu mai deranjez cu pașii mei înzigzagați
Prea mult pămîntul
Pe care calcă ei ca niște zei.
Așa c-aș hotărî să stau acasă.

Aș vrea
Să nu mai consum
Apa lumii aiurea-n tramvai.
Așa că aș putea să-mi spun
Să nu mai mișc, să nu-mi mai fie sete.

M-am mai gîndit
Că nici rezervele de hrană
Nu sînt infinite,
Dacă tot nu merg și nu beau
La ce să mai mănînc
Organizat sau, mai curînd, pe nimerite.

Și gîndurile –
Am auzit că și ele
Circulă de colo-colo, grele,
Provocînd și consumînd energii,
Ar putea amuți.

Cît despre aer, respirat,
Sine-qua-non-ul vieții,
Sînt niște tactici yoga la mezat,
Un chin,
Dar aș respira mai rar și mai puțin.

Aș deveni-n sfîrșit esență pură
Și poate-aș radia-ntr-o zi senin…

… Îmi spuneam în dimineața asta prematură,
Mergînd grăbită spre metrou
Cu covrigul meu cu mac și susan,
Mai producîndu-i efemer o mușcătură.