Călătorim prin viață –
rute concrete,
în trenuri separate,
la clase separate,
doar controlorul
ce mai dă un sens comun
cu gestul lui de țăcănit bilete.
Din timp în timp –
o fi același interval,
n-am fost atentă dacă soarta are
anume vreun orar –
ne-oprim la vreun macaz.
Și unul dintre noi
trece din nou în grabă,
c-un șuier liniștea din jur spărgînd,
alți călători mereu,
alt anotimp
crengi de copaci în zbor plecînd,
iar celălalt,
pe loc,
stă clipe cît un secol
așteptînd.
… Un gest cu mîna-n treacăt
și, pe fundal, apoi
același Șef de Gară
întocmind neobosit
plecări, sosiri, întîrzieri,
vreun vis, un dor, un gînd, un mit.
Se mai întâmplă 
Mereu alți călători, alte stații, alte destinații, alte povești de calatorie…
Provocator subiect!
O călătorie minunată, cu halte de poveste! 😘
ApreciazăApreciat de 1 persoană
… Să mai găsesc vreun personal vechi, care oprește prin halte :))
Mulțumesc frumos, seară de poveste și ție!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Călătorului îi şade bine cu drumul. Dar pentru fiecare există o gară terminus.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mda, aveam și gara finală în minte, dar am zis să n-o bag în seamă 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Aşa ne e viaţa toată: o gară. Călători grăbiţi sau resemnaţi, veniri şi plecări…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
„Halte, bariere, interstațiile amăgirii”… mai știi?, „Bună seara, iubito” 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Am greșit, Potecuță, nu e „Bună seara…”, e doar Caramitru, cu „Toate femeile”…
ApreciazăApreciază
Aşa. Eram puţin în ceaţă, recunosc. Acum da, m-am dezmeticit 😀
ApreciazăApreciat de 1 persoană
:)))) ❤
ApreciazăApreciază
E, acum c-am ajuns acasa, intentionam sa ma desfasor la subiectul precedent. Dar intrucit i-ai dat peste bot (subiectului 😉 ) ma vad nevoit sa-mi stapinesc pornirile si sa-l comentez pe actualul.
Asa ca, eu nu cred in soarta. Eu cred ca fiecare isi croieste drumul asa cum credem de cuvinta si-n limita posibilitatilor, atit mentale, cit si financiare. Restul sunt basme de adormit decedati. Nu cred ca e nimic prescris, prezis, prehotarit si predestinat. Dar pentru ca multora le place sa arate cu degetul, decit sa se priveasca-n ochi (!?!), au gasit un tap ispasitor, soarta. Soarta careia nu te poti impotrivi, pentru ca, nu-i asa, ce ti-e scris, (de cine?) ti-e scris si pentru ca scripta manent, se cheama ca mai bine sa stai cu curul pe coada, ca oricum n-ai cum sa schimbi „soarta”, indiferent ce-ai intreprinde.
Nu stiu daca e „controlorul” cel care da un sens comun „trenurilor” sau suntem noi cei care alegem sensul de mers al trenului nostru. Ca daca doua trenuri aleg sa mearga in acelasi sens, e de bine. Daca nu, de ce dracu mai incearca sa-si coreleze orarul, cind destinatiile sunt diferite? 😉
ApreciazăApreciază
Păi să zicem că toate destinațiile trebuie, totuși, acoperite, nu? 🙂
Foarte bine, le stabilești, faci orarul, sistemul de funcționare bla bla, țac-țac controlorul și supra-controlul, dar, să fim serioși, cum rămîne cu ciocnirile, deraierile, întîrzierile? Că altfel am fi în rai pe pămînt, controlînd totul.
Desfășoară-te liniștit, că nu mă scoți prea mult din ale mele :)))
ApreciazăApreciază
Nu conteaza cite destinatii trebuiesc acoperite atita timp cit ambele „trenuri” merg in aceeasi directie.
Accidente se mai intimpla, de-a „lungul caii ferate”, important e ca ambii „conductori” sa-si recunoasca partea de vina si sa aibe puterea de-a le trece cu vederea.
ApreciazăApreciază
:)) nenea, chiar există sensuri opuse!
Doar n-o să ne-nvîrtim în cerc non-stop.
ApreciazăApreciază
Evident ca exista sensuri opuse. Exista si noduri de cale ferata unde doua trenuri se intersecteaza pentru un timp, dupa care fiecare o ia pe alt drum spre o alta intersectie. Eu n-am spus ca n-ar exista, ca m-ar bate Barosanu 😆
ApreciazăApreciază
Si inca ceva, m-am „desfasurat” la postul precedent 😛
ApreciazăApreciază
:))) aka Șeful meu de Gară 🙂
ApreciazăApreciază
Suntem călători, iar staţiile ne sunt necunoscute. Sunt curioasă dacă și trenurile imaginare au întârzieri, iar „nașii” lor sunt la fel de ursuzi și cufundați în perforarea tichetelor de călătorie.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Oo, cred că alea imaginare au un orar mult mai brambura decît cfr-ul nostru, depinde cîtă treabă bună facem prin noi :))
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Aveam un prieten care s-a prăpădit acum vreo luna, cam afemeiat și cu problemele inerente acasă. Odată l-am sunat într-o epocă tensionată să văd ce face. Mi-a spus: „Ca-n gară – trenul trece, gara stă”.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Tare, aș putea zice chiar înțelepciune 🙂
ApreciazăApreciază
ApreciazăApreciază
Ce frumos…! Chiar merci 🙂
ApreciazăApreciază
Da, e mișto. Autorii desenului au spus că s-au gândit la acele priviri pe care le schimbăm uneori cu necunoscuți în diverse gări, și care ar putea fi începuturi de povești dintre noi, dacă n-ar veni trenul să ne ducă în direcții separate pentru totdeauna. Și s-au întrebat ce-ar fi putut să fie într-un alt context, într-un alt orar de mers al trenurilor să-i zic așa, și au transpus asta într-un filmuleț.
Ai observat că singurul lucru colorat din tot clipul este sărutul fetei (pe acea bucată de hârtie)?
ApreciazăApreciază
Am observat. Nolens volens, mi-a rămas undeva. Dar abia după ce ai scris-o tu pe observație am conștientizat-o și eu.
ApreciazăApreciază