Călătorim prin viață –
rute concrete,
în trenuri separate,
la clase separate,
doar controlorul
ce mai dă un sens comun
cu gestul lui de țăcănit bilete.

Din timp în timp –
o fi același interval,
n-am fost atentă dacă soarta are
anume vreun orar –
ne-oprim la vreun macaz.

Și unul dintre noi
trece din nou în grabă,
c-un șuier liniștea din jur spărgînd,
alți călători mereu,
alt anotimp
crengi de copaci în zbor plecînd,
iar celălalt,
pe loc,
stă clipe cît un secol
așteptînd.

… Un gest cu mîna-n treacăt
și, pe fundal, apoi
același Șef de Gară
întocmind neobosit
plecări, sosiri, întîrzieri,
vreun vis, un dor, un gînd, un mit.