În ziua cînd ne-am regăsit
A fost potop de neoprit.
Crispate fulgere greblau
Cerul de care se-agățau.
Trăsneau locul unde cădeau
Și noaptea-n care se lăsau.
Dansau în aer stropi ca-n horă
Și ceasu-ncremenise-n oră.
Cînd tunete acopereau cuvinte,
Vorbeam în gîndul ce nu minte.
… Într-un tîrziu, cînd totul s-a sfîrșit,
Pămîntu-n două iar s-a împărțit.
A plouat tare azi, aici. Versurile astea au venit ca o completare frumoasă.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
La mine a plouat demult. Dar, clar, mai plouă din cînd în cînd, sîntem o țară cu climat temperat 🙂
ApreciazăApreciază
Mai curge poate un râu peren. Și apa lui tot din ploi vine; nu?
Foarte frumoasă poezie. Scuzați-mi comentariul.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Din contra, mulțumesc pentru el, pentru comentariu. Și, mai ales, pentru idee.
ApreciazăApreciază
Se-ntâmplă ades în sufletele noastre să fie potop. Dar apa este folositoare și acolo, curăță tot ce-i impur.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
🙂 întotdeauna.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Imi suna cam ca
https://v2valmont.wordpress.com/2009/04/02/lacrimi-si-furtuni/
dar din perspectiva lui 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Îți sună bine…
Și-un like pentru intuiție masculină 🙂
ApreciazăApreciază
Eram convins ca nu te voi dezamagi in privinta intuitiei 😉
ApreciazăApreciază
:)))))))) s-a nimerit!
ApreciazăApreciază