Tirul cu arcul, un sport individual de echipă

Doar șase săgeți ai în tolbă și ce greșești – greșit rămîne. Toată făptura ți-o pui în săgeată pînă pleacă din arc. Cînd a țîșnit, orice calcul și orice noroc din lume se duc și rămîne așteptarea. Drumul ei e implacabil, orice gest și gînd sînt în zadar. Ochii-ți stau goliți pe țintă, pe mijlocul acela galben. Și, cînd săgeata s-a înfipt, s-a terminat. Iei totul de la capăt, cu următoarea. Mai e un pas. Greu: să o ignori pe cea trecută. Dacă a atins cercul dorit, să nu te culci pe laurii ei; dacă nu – să nu disperi. Înveți să înțelegi că a fost unică și că cea care vine e la fel. Ca șansa.
Viața e o tolbă cu săgeți. Doar că lor nu le știm numărul….

… Așa reflectam, conform „amintirilor” facebook, pe una dintre băncile de pe marginea terenului de tir cu arcul al stadionului Olimpia, acum vreo doi ani, privind jocul.
Am tras și eu. Am nimerit destule, din prima, cum se spune, cu antrenoarea lîngă mine și cu cele cîteva indicații sumare obligatorii. Normal, de ce să nu reușesc, eram afonă la tir, dar nu la experiența atingerii unei ținte și la puterea de concentrare.

Însă cel mai frumos lucru, pe care nu l-am povestit atunci, era dusul arcașilor după săgeți. Din acest fapt înveți, poate, mai mult decît din trasul propriu-zis.
Pașii aceia agale ai tuturor, o liniște anume în care, după, numai după ce și-au tras toți toate săgețile, pleacă împreună să și le adune. Un spirit de echipă căruia nu ai cum să nu i te supui, oricine-ai fi și-oricît de nou ai fi. Altfel nu merge.
Mersul încet, negrăbit dar nici leneș, paralel, în timp ce vorbele schimbate molcom se intersectează prin căldura anotimpului respectului pentru celălalt.

Respect pornit din regula elementară că nu ai voie să pleci după săgețile tale decît după ce și le-au tras toți. Poți să faci ce vrei cu ale tale, cu ținta ta, cu arcul tău, poți să ai cel mai rudimentar sau cel mai sofisticat arc, aștepți să termine toți, altfel cineva rănește sau poate fi rănit.

Liniște și pasiune mocnită sau doar relaxare absolută, multă liniște în aer și în om.
Oameni care își vorbesc egal, iarăși oricine și oricum ar fi.

Un sport care, practicat mai îndelung, sînt sigură că te poate defini în cele din urmă.

19 gânduri despre „Tirul cu arcul, un sport individual de echipă

Adăugă-le pe ale tale

    1. Lol. Că-i contrafăcut n-o să-ți zic, dar sper că realizezi că publicarea unui articol despre trasul la țintă te expune la o mulțime de miștouri din partea publicului de sex masculin. 🙂

      Dar eu n-o să fac nici mișto. Și pentru că mai jos ați dus discuția într-o zonă aproape metafizică, îmi amintesc vag de o legendă veche, în care un discipol era instruit de maestrul lui în tainele tirului, pe atunci un sport inițiatic. Legenda spune că inițial, discipolul nou-venit, care se credea un arcaș foarte bun, a fost pus de maestru să doboare o pasăre aflată în zbor la foarte mare distanță de ei. Evident, discipolul a ratat. După care maestrul i-a cerut să-și antreneze vederea până când discipolul a ajuns să vadă pasărea de mărimea unui munte. Și când tragi într-un munte, nu ai cum să ratezi. Pasul următor a fost al antrenării voinței. Maestrul i-a cerut discipolului să doboare pasărea, de data asta, fără să folosească arcul. Cum?, a întrebat nedumerit discipolul. Și atunci maestrul a privit în direcția păsării, iar aceasta a căzut secerată de voința lui. A trage cu arcul fără să tragi cu arcul. Cumva, pe linia cuvintelor lui Lao Tse: „Paznicul bun nu se folosește de lacăte și zăbrele, și totuși, nimeni nu poate deschide ceea ce el a închis”.

      Nu-mi mai aduc aminte cum se termină povestea, dar un lucru e cert: arcul și săgețile erau folosite ca metaforă a cultivării unor atitudini interioare. Și nu-i singura legendă de tipul ăsta. Penelopa, fidela soție a lui Ulise, care l-a așteptat timp de 20 de ani după ce acesta a plecat în Războiul Troian, le cere pețitorilor tot mai insistenți, pentru a-i amâna, să treacă testul tragerii cu arcul soțului ei. Ahile, celebrul erou aproape invulnerabil, moare răpus de o săgeată care-i țintește glezna.

      De ce arcul apare încărcat cu atâtea conotații mitologice și filosofice? De ce a fost ales acest simbol, al arcului, și nu altul? Poate pentru că tirul diferă substanțial de majoritatea celorlalte sporturi. Poate pentru că este, după cum spui în titlu, un sport individual. Un sport în care nu trebuie să bați un adversar, ci să te depășești pe tine însuți. Un sport în care nu viteza e importantă, ci concentrarea și interiorizarea. Un sport care te face să te stăpânești și să te cunoști mai bine. Un sport în care nu cantitatea contează, ci calitatea. Într-o lume ce te orientează aproape exclusiv înspre înafară, înțeleg cât se poate de bine de ce experiența trasului cu arcul îți poate da senzația de cu totul altceva. Și n-am de gând să-i scad cu niciun milimetru valoarea indiscutabilă.

      Apreciat de 2 persoane

    2. Chiar e un sport intrinsec.
      Am fost și la tir cu arma. Singura lor legătură e cuvîntul „țintă”. La tirul cu arma, ai un timp-limită pe ședință și poți trage, în acest timp fix, 5 serii de cîte 10 gloanțe fiecare, în ritmul tău (sper că n-am încurcat cifrele), după care îți aduci ținta cînd ai chef și tot așa pînă termini. E mișto, dar nu-i același lucru. Înveți doar concentrarea.
      La tirul cu arcul, plătești modic ședința teoretică și stai și tragi pînă se lasă seara și nu se mai vede. Nimeni nu ține cont de timp și numere. Doar de ceea ce am povestit.
      Și un mic secret: la plecare, căci fiecare pleacă cînd vrea, toți cunoscuții (căci ajungi ușor aici) își spun între ei „Doamne-ajută” în loc de la revedere… Nu e o-ntîmplare, nu-i sporadic, e pur și simplu un salut care implică ceva ce nu am aprofundat 🙂

      Apreciat de 1 persoană

    3. O completare cu informații utile, frumoase, interesante.
      Chiar nu am mai întâlnit până acum o atât de argumentata prezentare, ca și „comment”.
      Multumesc pentru legendele povestite, pentru lucrurile noi aflate. Mă bucur că subiectul te-a provocat și ai venit cu aceste rânduri.
      O zi frumoasă!

      Apreciat de 1 persoană

    1. Foarte instructiv, sportul cu arcul…
      In liceu, profesorul de sport, cu doar câțiva ani mai mare decat noi și care avea ca pasiune rugbyul și tirul cu arcul ne-a implicat și pe noi… A fost atât de convingător încât și acum mă uit la meciurile de rugby… împreună cu rugbistul meu! 😉😀

      Apreciat de 1 persoană

  1. Imi place tare povestea, paralela tragereii cu arcul/ tirul, ca si sport vs. viata.
    E ceva unde eu nu ma ”uitasem”.
    Disciplina, respect, spirit de echipa, visare.. disperare, esec, castig, relaxare, asteptare, concentrare.. Cate sentimente condensate in secunde.
    Si noi mici legam o creanga de dud, dupe ce o decojeam si ne construiam arc, cu o sfoara. Cei mari ne apostrofau ”doar nu vreti sa va scoateti ochii, potoliti-va!” (mi-am amintit..)
    Te mbratisez! cu drag,

    Apreciat de 1 persoană

    1. Da, concentrarea asta de sentimente m-a fascinat și pe mine și parcă e în sportul ăsta o eleganță mai greu de găsit în altele.
      … De jocul copilăriei nu-mi amintesc :)) n-a trecut și prin mîna mea.
      Cu drag și de la mine pentru tine 🙂

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: