Că bărbatul nu prea poate să stea în mintea sau în casa, dacă are, sau în hainele lui și vrea mereu și pe lîngă – e loc comun.

De unde știu? Din filosofie, psihologie, literatură și din viață, a mea și-a altora, fără de care ar fi nimic primele trei.

Am mai descris unele deja tipologii cunoscute de mine, unele întîmplări, dar, printr-o împrejurare oarecare, mi-am adus aminte că-i sărisem pe-ăia de-ți fac avansuri și se supără că nu le accepți și p-ăia și mai tolomaci (scuze, dar umorul bate furia) care vor, dar n-au curaj.

Deci. Unii sînt mojici de-a dreptul, chestie care de obicei vine de la băutură, te agață direct în vreun restaurant, la vreo petrecere, spații cu lume multă unde te-ai dus să te distrezi. Chiar dacă te-ai dus cu un grup de prieteni și e și el din grupul ăla, poate chiar soțul prietenei tale, la o adică la băutură nu mai contezi pe noțiuni cunoscute. Sau contezi pe deja clișeul scuzelor mahmure de a doua zi, despre care știi deja că se duc pe apa sîmbetei, indiferent de ziua în care va fi următoarea beție.

Sau iarăși mojiciile de la vreun serviciu, aici mai depinde și de funcția mojicului, cu cît e mai mare, cu atît poate inventa, cu inteligența primară a nevertebratelor, situații în care să te înghesuie într-un colț virtual sau real. Refuzul tău demn și categoric poate să facă chiar și un scurtcircuit în curentul continuu din mintea unui mascul încins, pîn-la urmă-ți dai demisia, la noi în țară hărțuirea sexuală-i numai pe hîrtie.

Alții lucrează mai subțire. Te iau frumos, te învăluie pînă te dezvălui tu, doar că s-ar putea să-i apuce aceiași nervi răniți dacă te prinzi cumva în timp util și nu-ți dai totul jos cînd se consideră că a venit momentul.

Ziceam și de tolomaci… Mi-a mai trecut rîsul între timp, căci mi-am adus aminte de sporadice priviri libidinoase și mîini auto-frămîntîndu-se lasciv în timp ce te sorb din ochii descriși mai sus. Fie că-s în tramvai, pe-o bancă sau pe-un scaun în vreo încăpere.

Sau tolomăceii aceia însurați și ne-șefi care poate în alt timp și-n altă viață ar fi altfel, dar în asta nu le-a ieșit. Li se pune pata pe vreo colegă, eventual la fel de căsătorită, și, cu sado-masochismul unei dorințe reprimate, încep să se răzbune pe colega, încercînd o reabilitare penibilă a iluziei unei stime de sine pe spatele altcuiva.

Multe-s întîmplări de tot pasul, dar despre care nu vorbim de obicei decît după vreun drum lung și epuizant.

Că scriu asemenea rînduri de Ziua Copilului, e o coincidență pură, nu-i nimic copilăresc într-un agățat scîrbos, unilateral și defazat. E doar o răbufnire a mea în urma unei întîmplări la persoana a treia de care e plină lumea și mi-a reactivat multe altele.

… Fapt pentru care, anticipînd unele păreri, promit să scriu într-o zi și despre bărbații frumoși cunoscuți în viața mea. Căci sînt. Dacă nu ar exista, așa, în procentul acela mic-mic, infim, nu am putea compara, nu am putea ști, vorbi, trăi. Și nu am putea iubi și duce lumea mai departe.

(foto – http://www.romaniatv.net)