„Nu iubi un fotbalist
Că-i un lucru foarte trist,
Cînd e dragostea mai dulce
El ia mingea și se duce.”

Un alt „sfat” vechi, niciodată și din nimic n-am dedus dacă e unul ca atare, de dragul rimei banale și împerecheate, sau bazat pe experiențe de viață devastatoare, neiubind vreodată asemenea specimen.

Nici n-aveam cum, prin natura lucrurilor cunoscînd cîndva oarecum de aproape lumea aceea a fotbaliștilor scurți, transpirați și cu picioare groase, scuipînd pe teren și înjurînd întruna. N-apăruseră vedete gen Mutu sau reviste gen Can-Can, fotbalul se juca la alt nivel mediatic și perceptiv.

Deci, cînd începi cu o negație și un imperativ, „nu iubi”, mesajul e atît de puternic încît ia fața explicației așteptate, dar deja în umbră. „Dragoste”, „dulce”, „minge”, „duce” – un amalgam de concret și abstract/ substantiv, verb și determinant. Alăturarea unor astfel de planuri sugerează perfect imaginea unei vieți-varză în doi și inutilitatea implicării într-o astfel de relație.

N-am iubit, cum spuneam, nici un fotbalist niciodată, în schimb am adorat unul total și irevocabil, cu minte de adolescentă microbistă, pînă la a avea scris numărul lui, 7, pe tot ce era posibil din recuzita de elevă comunistă : Marcel Răducanu. Care, ce credeți, exact ca-n versurile de față analizate, într-o zi, în culmea gloriei roș-albastre, și-a luat mingea, presupun că metaforic, și-a fugit în Germania, de unde cu greu și numai la Europa Liberă mai răzbătea vreo știre despre el.

Adică… q.e.d., o trădare (pentru că de obicei ne gîndim la cum receptăm noi un act, și nu la motivația celuilalt) greu de iertat, exprimată plat și stîngaci în versuri de o șchioapă de acum cîteva decenii, uitate azi.

Versurile, nu sentimentul.

(foto – http://www.romaniansoccer.ro)