Scurtă analiză pe text a nostalgiei

„Cînd va bate vîntul
Peste părul tău
Să-ți aduci aminte
De numele meu.

Cînd va bate vîntul
Peste brazi și cetini
Să-ți aduci aminte
Că am fost prieteni.”

Altă protomanea drăgălașă, vorba unei prieten de azi, din oracolele noastre vechi.

Avem în text trei personaje. Eu, deci text liric, persoana întîi singular, ce-i drept – unisex. Tu – responsabilul cu memoria, transfer de responsabilitate, subliniat prin repetiție. Și personajul vădit principal, vîntul – singurul catalizator temporal al celor două ego-uri.

E el substantiv neînsuflețit comun neutru, vîntul, dar e cheia acțiunii, care, fără activitatea lui, nu se poate declanșa.

Care, la rîndul ei, e într-o strînsă legătură cu adverbul de timp „cînd”. Încremenisem puțin, căci eu îl știam adverb de timp și, la o scurtă privire pe net, îmi apărea relativ, ceea ce ar fi schimbat cu totul sensul micului poem popular, în care condiționările sînt clare și determinate, nicidecum relative… Din fericire, era un site fake.

Să revenim. Corespondența viitor simplu-conjunctiv e, de asemenea, oportună, conjunctivul exprimînd de obicei o acțiune virtuală (posibilă sau realizabilă) mulat perfect pe continuarea unui viitor sigur și determinat adverbial fără dubii. O intercondiționare implacabilă și desăvîrșită.

Neomițînd partea lirică a textului, căci am stabilit genul literar, iată imaginea artistică dată de micuța creație: o pădure prin care cam suflă vîntul, ca o metaforă de substituție a părului iubitei (parcă mai pretabil decît părul iubitului, deși asta ar presupune un „eu” liric masculin, mai puțin setat organic pe romantism), răsfirat aidoma ramurilor de copaci. Poți să vezi cu ochii minții degetele amintirii trecînd printre.

Și, cum vîntul bate des prin anotimpurile din sufletul nostru, nu mereu aceleași cu cele de-afară…

(foto – m.adevarul.ro)

22 de comentarii

  1. Vintul imi apare ca un posibil chibit cu veleitati de lecitina. 😆 Totusi, e de remarcat acel crescendo in care poetul anonim a construit naivitatea asta de poezie. Mai intii sa-i aduca aminte de nume, apoi de prietenie, … culminind, probabil, cu: Cind va bate vintul, cu pumnii in geam,/ Sa-ti adici aminte si cind ne-o trageam. Versuri pe care le-ai omis dintr-o pudoare justificabila 😆 😆 😆
    Cam asa sunau epistolele tinerilor tarani romani din vremuri … irememorabile (!?!) Si care se incheiau, invariabil, cu minunatele stihuri:
    Si de mult ce te iubesc,
    Colea jos ma iscalesc
    Papa 😆 😆 😆

    Apreciază

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.