Stau la intersecția a patru grădinițe. De a patra nici n-am știut pînă n-am votat prima dată, dar nu mai contează, că doar la voturi am ajuns pe-acolo.

Toate de stat, dar una, „Albă ca zăpada”, mai fițoasă decît altele. Așa era zvonul în cartier. Pe la patru ani, m-am gîndit și eu s-o înscriu pe fii-mea la grădi, să socializeze ordonat, și m-am dus, senină, la grădinița fițoasă. Nu era loc și pentru mine, deși în urma mea ieșise una cu dosarul aprobat. Am aflat ulterior, că nu mă interesasem si eu ca omu’ dinainte, că nu „dădusem” nimic, or directoarea de atunci a „Albei ca Zăpada” era renumită în domeniu iar 2004 fusese unul dintre anii de vîrf ai înscrierilor scandaloase la grădi. Așa că am găsit loc la ultima dintre cele patru variante, la grupa mică, că la aia mijlocie, firească, nici pomeneală. În fine.

Nu-ntrebați cum a mers, mai mult n-a mers. Deși ar fi trei lucruri memorabile, din care am învățat ceva. Dacă aveți posibilitatea să-i duceți doar pîn-la prînz, făceți-o fără rețineri, o să vă reproșeze pîn-la 18 ani ce rău era să doarmă la grădi. Feriți-vă să duceți copilu’ în grupă cu vreun coleg de joacă cunoscut deja, la ăștia micii nu e ca la noi, dacă prietenu’ se pune pe vreun urlat de nestăpînit că el nu vrea să rămînă la grădi nu prea ai de-ales și ți-l iei și tu acasă-n ziua aia… Și trei, nu-i duceți, în numele cui vreți voi, în fiecare zi, dacă au cu cine să stea acasă, că nu-s la serviciu. Au destul o viață pentru asta.

La cel mic, în 2010, deja fuseseră unele scandaluri publice consumate iar directoarea de la „Albă ca Zăpada” se schimbase cu o femeie tînără și superbă, căreia pînă-n ziua de azi îi mulțumesc pentru felul ei de-a fi, așa că l-am înscris la două grădinițe, să fiu sigură.

Nu știam prea multe din interiorul nici uneia. Și, stînd eu liniștită în vacanța de vară cu ei pe unde eram, mă sună într-o seară de august o mămică, de la cealaltă grădi, „Ciupercuțe”, că ele, mămicile au hotărît să dea (în vacanță!) 200 lei pentru „bunul mers al lucrurilor”… M-au apucat nervii instant, cum, zic, nici nu cunosc educatoarea, dacă n-o să-i placă copilului, dacă ceva nu merge, stați măcar să-nceapă anul și să văd grupa… Peste două zile m-a sunat din nou mămica aia, cerîndu-și scuze că a greșit, nu eram la grupa lor… Interpretările le las pe seama voastră, nu mă mai obosesc cu ele.

Și, culmea, așa a fost. N-aveam nimic cu educatoarea, o puștoaică simpatică, dar copilul nu mi-a vrut neam să stea. Fazele alea din cărți și filme, cu dat din picioare și urlete, cînd nu poți să-l bagi în sală orice-ar fi, le-am trăit cu vîrf și îndesat cîteva zile. Ba și cu „febră de grădiniță” și, disperată, am zis asta e, pierdem un an, mai vedem la anu’. Nu a fost chip să stea nicicum.

Și, stînd eu acasă tristă, pe la sfîrșitul lui octombrie mă sună educatoarea de la cealaltă grădi, „Albă ca Zăpada”, doamnă, aveți copilul înscris la noi, îl mai aduceți, ca să știm ce facem cu locul… I-am povestit aproape plîngînd ce-am pățit și doamna aceea, care și azi e icoană pentru noi, mi-a spus, aduceți-l încoace, am experiență, vi-l fac eu să stea…

Din prima zi, deși l-am lăsat cu inima cît un purice, a fost amor total, care-a durat toți cei trei ani. Și cu doamna Tanța, educatoarea, și cu noua directoare. Au fost cei mai frumoși ani ai lui din sistemul de învățămînt de pînă acum. Datorită celor două femei, în nici un caz sistemului. Am mers cînd am avut chef, ca la facultate, am dat cînd și cum am avut chef, fără cea mai mica repercusiune, ba încă, doi ani după ce s-a terminat grădi, pînă a ieșit doamna la pensie, am fost să le mai vedem…

Pînă n-o să mai fiu o să spun că sistemul, inclusiv cel de învățămînt, e făcut din oameni și că oamenii participanți la el sînt de vină pentru toate mizeriile la care s-a ajuns. Și că numai oamenii, și nu legile, ordonanțele și modificările „ca hoții” îl pot schimba pe orice sistem.