… Tot timpul ne-ntîlnim între noi.

Uneori ne căutăm, alteori ne trezim unii lîngă alții – chiar și în sens propriu. Uneori alegem, alteori sîntem aleși.

Textul meu începe din momentul în care te întrebi cine e celălalt. Și n-o s-o iau pe drumul ăla cu „nimic nu e întîmplător”, „lucrurile se întîmplă cu un motiv”. E un drum bun și bătătorit, dar din altă regiune a cunoașterii.

Eu sînt ceva mai logică și mai practică. „Toate la timpul lor”, uite că mă folosesc de asta, oricum căile se întretaie, dacă a venit timpul să te întrebi cine-i celălalt înseamnă că e o neregulă, de obicei, în care trebuie să faci ceva. Că nu te-ntrebi de bine, cînd ți-e bine trăiești fără nedumeriri, lucrurile curg, se-ntîmplă, sînt.

Căci nu durezi nimic cu palma, cu minciuna, cu trădarea, cu neîncrederea, cu zăhărelul, dac-au fost o dată vor mai fi și nu te vei mai putea minți pe tine însuți că nu ai știut.

De lîngă oricine se poate pleca dacă nu-i cine trebuie, la orice om se poate ajunge dacă e cum trebuie.

Și sîntem prea fragili ca să fim sparți în bucăți de cei ce se sparg în figuri.