Poveștile de lîngă noi

Îl știu de la începutul anului școlar. Elev nou, venit în sistemul de învățămînt românesc la 12 ani direct din altă țară. Am spus-o pentru că imposibil să nu fi contat.

Un băiat fin, frumușel foc, înalt, slăbuț, șaten, bine și degajat îmbrăcat, un nume frumos. Unul dintre cei numărați pe degete din clasă care nu stau lîngă școală, așa ne-am cunoscut, în autobuz, la prînz.

Zilnic, o perioadă, cea de început. Se împrietenise cu al meu, vorbeam toți trei, povestea de toate. Era în grămada lui de povești din ziua respectivă mereu ceva imperceptibil, nu-mi dau nici azi seama ce anume.
O vagă expectativă, ușoară dezamăgire, ușor dispreț spre dezinteres…?

Pînă într-o zi, cînd drumurile s-au despărțit brusc.
Ieșeau încă împreună, în grup, dar nu-și mai vorbeau, ei doi, iar el o lua pe altă cale. Și la propriu, și la figurat. Cu celălalt bad guy din clasă, care chiar merită o poveste separată. Încă mă saluta cînd trecea pe lîngă mine.

Azi nu mai salută pe nimeni și e unul dintre copiii-problema ai clasei, cum probabil s-a dedus. Pe lîngă toate celelalte, este acuzat și de furt de bani mai nou, dar el pare să se simtă în apele lui, nihilist și jemanfișist total cu tot.

Mama lui, care pare o femeie tare înțelegătoare (pare, pentru că n-o cunosc personal, nu că am îndoieli), se plînge că nu știe ce să mai facă. De tată nu știu nimic, dar e. Au fost la psiholog cu el, vorbesc acasă cu el. Ar fi vrut și la psihologul școlii, dar nu-i, am înțeles că se tot schimbă, sau sînt la mai multe școli, în orice caz nu-i. Diriga-i o femeie de aur, profesorii sînt ok, că altfel eram eu prima care aveam ceva de spus, dar chiar n-am.

Și așa trec zilele, una după alta iar mie nu-mi iese din minte că tot într-o zi ca astea care trec copilul ăsta s-a schimbat peste noapte sub ochii tuturor. Între graba de-a saluta și povesti de-a valma și privirea vădit ocolită de azi e un pas uriaș și nimeni nu știe ce să facă iar zilele trec în continuare, bombe cu ceas.

O dramă care se petrece lîngă mine și în care nu știu și nici nu am cum să intervin, doar să o constat.

18 comentarii

    • Și…? Ce te-a ajutat…? 🙂 Să știi că nu uit să mă-ntreb mereu dacă n-am un unghi prea adult de vedere, dar cred că furtul rămîne furt, un gest greu…

      Apreciază

    • Furt, fals in acte si toate, scutiri medicale. Ma miram ca mai sunt in viata, la cite boli ma bintuisera prin scutirile alea. 😆
      Ce m-a ajutat? Pai … m-am insanatosit, subit. 😆

      Apreciat de 1 persoană

    • Eu cred in reciprocitate. Am fost furat la rindul meu, asa ca nu-mi fac procese de constiinta. De multe ori mi-am pierdut mintile. Altadata mi s-a furat inima. Si tot asa, ca ma saturasem de atitea pagube. 😆 😆
      De fapt vreau sa spun ca fiecare virsta isi are partile bune, mai putin bune si din cale-afara. Daca gravitatea este indirect proportionala cu virsta, subiectul poate fi recuperat. Tragic e cind virsta e direct proportionala cu gravitatea faptelor. Gen Dragnea si nu numai. 😉

      Apreciază

    • 😆 „indirect” in loc de „invers” 😆 Ce-ti spuneam eu de faptul ca mi-au fost rapite mintile. Asta-i dovada, oarecum, palpabila 😆

      Apreciază

    • Eu cred ca subiectul meu compara Rom cu Anglia, nu stiu exact nici care-i faza acasa la el sau de ce s-au intors, poate-i doar inadaptare… Asta ca sa nu vorbesc de Dragnea 😦

      Apreciază

    • Cert e ca omul nu-i ca fierul, sa-l indrepti cu ciocanul. Inainte de-a incerca, trebuie mai intii sa intelegi cauzele. Altfel e doar o laudabila … pierdere de timp. 😉

      Apreciază

  1. E încă o dovadă că părintii trebuie din umbră să urmărească prietenii, alegerile… Poate și din acest motiv mulți părinți încearcă să le umple timpul cu diverse activități, nu neapărat c-ar vrea să fie „multiplu campion”. Cu răbdare, tact și dragoste va fi găsită soluția potrivită. ☺️

    Apreciat de 1 persoană

  2. Ar fi nevoie, cred, de multa, foarte multa rabdare si bunatate din partea tuturor celor ce-l inconjoara. Incredere ca se va intoarce, cel mai probabil, in mediul in care a crescut. Si un pic de noroc. Oricum, mult mai usor de zis…

    Apreciat de 2 persoane

    • Mai ales de astea. Abia acum mi-am adus amibte, fii-mea, la 13-14 ani, din prietenia normala care fusese, se trezea si se culca cu „nu” la orice, iesea din casa fara sa spuna, nu mai mergea cu mine nicaieri… Si nu numai ea. Iesea trintind usa, eu plingeam dupa, venea, zimbeam… A trecut. A fost cumplit. Dar a trecut, sintem ca inainte. Probabil ca-i acelasi lucru si fiecare trece cum poate peste 🙂

      Apreciat de 2 persoane

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.