Portrete în timp (5): Gri

O viață a economisit și-a calculat.

Untul întins pe pîine, stratul acela, cît mai subțire, să țină cît mai mult. Unt vorba vine, margarina – unt iau copiii ei acum și i se pare lux. Coaja de cartof, cînd îl cureți, să nu pierzi din el. Felia de pepene, cînd o tai; felia, nu feliile. Pîinea rămasă de la orice masă. Mucurile altora de țigări, pe-atunci nu era bancul ăla cu „îți luai mașină din pachetele fumate, bine, și-atunci BMV-ul tău unde e?”, era doar prima parte din el. O bucățică dintr-o foaie de hîrtie. Un cui ruginit și îndoit de prin ogradă, un centimetru de sîrmă, nu știi niciodată la ce-ți pot folosi.

Și timpul. Mai ales timpul. Din motive neelucidate, timpul liber trebuia ucis mereu din fașă. Timpul acela de-o cafea, de stat degeaba că așa ai chef sau că nu mai poți, că ți-e drag celălalt pur și simplu sau un apus de soare la sfîrșitul unei zile. Nu, într-o casă e mereu ceva de făcut și dacă nu-i, găsești, fie că inventezi, fie că tragi de-o acțiune ca fierul ăla încălzit să-l întinzi mereu cît îți vine ție la socoteala vremii respective. O farfurie poate fi frecată cu detergent de trei ori ca rufele din lighean, pentru siguranța purității ei, o pătură poate fi scuturată și aerisită de trei ori pe zi, ca să ai ce să plimbi cu mare deferență, lustruit cu operațiuni complexe un geam că s-a odihnit o muscă pe el, șters un raft că ai trecut pe lîngă el și azi, vreun biet fald de perdea rebel de vînt și altele. Și, oh, scamele. Scamele alea aproape criminale de pe covor, nu că le iei, dar mai faci cîteva ture dus-întors, să te asiguri că n-au căzut altele între timp. Știu, psihologii au o denumire, sau poate mai multe, pentru toate astea, dar nu-i treaba mea de povestitor. Treaba mea e doar impactul asupra celor din jur.

Zîmbetul. Atît de rar dăruit cuiva, oricît de-apropiat, încît receptorului să i se pară o minune, o favoare, ceva atît de nu-știu-cum încît la un moment dat – ceea ce nu e-n proiectul inițial al nimănui – să nu mai fie efectiv interesat.

Căci orice calcul și răceală (nu gripe și viroze, tratabile cu medicamente și dorința de vindecare, ci răceala aceea comportamentală constantă), orice respect vădit material în detrimentul celui uman sapă. Ca picătura care umple paharul, care roade stînca, care picătură vreți din toate proverbele lumii. Lasă urme invizibile, adînci și, într-o zi, ireversibile.

În așa fel încît te poți trezi în acea „într-o zi” bătrîn și neputincios, îngrijit impecabil și cu tot la dispoziție, excluzînd, paradoxal, cea mai mică economie și avînd, tot paradoxal, la dispoziție, cît ți-a mai rămas de trăit, tot timpul liber din lume, de parcă ți s-ar fi întors să-ți facă-n ciudă, dar fără să ai cu cine schimba o vorbă caldă.

Și un zîmbet…

(Și tot paradoxal, după ce-am scris textul mi-am adus aminte întîmplător că, pe la vreo douăzeci de ani, în elanul acelei vîrste, i-am promis unui pictor că eu voi scrie și voi face din gri o culoare… Nu știu dac-am reușit, doar mi-am adus aminte.)

10 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. 9 spune:

    Cu acest text chiar ai dat culoare griului.🙂

    Apreciat de 2 persoane

    1. Mulțam 🙂 are și griul drepturi!

      Apreciază

  2. Și mi-ai reamintit și mie de tot ce-a fost gri în niște vremuri gri.

    Apreciat de 2 persoane

    1. N-am intenționat 😦
      A contat, evident, ca fundal, dar nu sărăcia e în acest caz protagonista…

      Apreciat de 1 persoană

  3. ecaleopi spune:

    Ai reușit, într-adevăr! Ai sintetizat minunat o viață, în gri, și ai oferit o temă deosebit de interesantă!

    Apreciat de 1 persoană

    1. Mulțumesc… Tema principală ar fi, pînă la urmă, tot că ce dai – aia primești.

      Apreciat de 1 persoană

  4. ina02s spune:

    Viata gri, destul de trist.. incordat, dar frumos scris. Multam

    Apreciat de 1 persoană

    1. … Există și așa…
      Cu mult drag! 🙂

      Apreciat de 1 persoană

  5. Poteci de dor spune:

    Reuşeşti de fiecare dată să aduci culoare, da.
    Mă întreb aşa, câteodată, noi am învăţat ceva sau învăţăm să facem ceva în sensul ăsta? Când auzim de câte un suflet din ăsta cu timp liber nelimitat petrecut într-o singurătate rece.

    Apreciat de 1 persoană

    1. Unii, da, unii – nu. Nici eu nu învăț toate lecțiile pe lîngă care trec, unele nu se prind de mine neam. Dar mi se pare că înțeleg mai multe și, de la un moment dat, începi să vezi și sfîrșiturile unora. Și e tare apăsător cînd vezi goliciuni, că le percepi mai bine decît omul respectiv gol, care nu-nțelege ce i se întîmplă 😦
      Asta e. De noi trebuie să avem grijă întîi, cît și cum putem, ca să putem și da (cu discernămînt) 🙂

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.