Mai e și Adriana B, cealaltă Adriană, o fată despre care trebuie spuse cuvinte. Numai frumoase.

A apărut în viața mea ca o furtună, și a continuat o perioadă să apară așa, furtunoasă, numai în momentele „dramatice” din joaca inițial serioasă din acel grup al foștilor colegi. Am simțit imediat la ea o sinceritate rară cu care am rezonat instant, în ciuda tuturor aparențelor posibile…

Adriana B nu apare în amintirile mele, nu are cum. Deși stătea și încă stă exact în blocul de lîngă blocul meu vechi, deși am trecut probabil pe lîngă scara ei de un milion de ori în cei 24 de ani cît am stat acolo. E cu șase ani mai mică decît mine, cine se uita în școala generală la cineva cu șase ani mai mic cu vreun sentiment oarecare…? Mă uit acum înmiit, Adi.

La prima petrecere mai mare de regăsire, la care nu m-am dus, s-au dat două cupe. Prima, „Magia revederii”, a primit-o cel ce a făcut grupul. A doua, „Cel mai bun admin”, din motive de neînțeles pe de o parte și de înțeles total pe de alta (și pe care am onorat-o cu vîrf și îndesat pînă la un punct) – eu. În miezul nopții mi-a bipăit telefonul cu un mesaj de la această fată, Adriana, necunoscută total încă, ce-mi scria (pentru prima oară): „de ce n-ai venit…………?????”. Atît, și poza cupei, fără „bună”, fără nici o introducere, politețe sau altă exprimare formală inutilă, fapt care m-a tulburat. Dacă toate vorbele între oameni ar fi așa, am trăi pe un pămînt mult mai bun și am fi toți ceea ce, probabil, ar fi trebuit să fim primordial.

De-atunci dau telefonul pe „mute” cînd mă culc. Dar, de-aș ști că mai primesc vreodată la trei noaptea un mesaj așa (așa, nu că am primit ceva, ci așa, de la un om așa mișto și care să ajungă să conteze atît de mult pentru mine), aș scoate „mute” definitiv din opțiuni.

Celelalte împrejurări în care furtuna asta de fată frumoasă a mai apărut brusc în viața mea (și, la un moment dat, a și rămas) cu cele mai pertinente cuvinte din lume nu le pot povesti, sau nu acum și nu aici, sînt deja istorie și mult prea personale, dar au semănat leit de tare cu primul.

Și mai are acest copil mare și zbuciumat o calitate atît de rară, aceea de a nu te întreba nimic și a nu-ți cere explicații atunci cînd e evident că nu vrei să o faci. Din bun simț, din faptul că înțelege și fără… chiar nu mai contează. E o femeie minunată și mă bucur că s-a întîmplat să o cunosc acum.

Căci anii n-am cum să-i întorc, să schimbăm vorbe și-n trecut.

… Uneori mai trag pe dreapta, metaforic, că mașină n-am, și mă-ntreb dacă nu cumva într-o întîlnire anume am dat mai puțin decît am primit. Dar îmi joc cărțile mai departe cum îmi vin, drumul e lung și Adi e un as de prețuit chiar dacă schimb jocul. Mai mult, am cunoscut, prin ea, un careu întreg (Mirela, Cristina, Diana, Alice) și vreau să cred că există un echilibru, fie el imperceptibil, în tot.

(fragment și acest text)