Portrete în timp (3): Pe trotuarul celălalt

Stătea în blocul din spatele blocului meu cînd eram copii și era de-o seamă cu mine, dar la altă literă în școala generală.
A fost și este încă, din păcate, una dintre cele două fete agresive nativ cunoscute în copilărie. A doua nu a reapărut nicicum în viața mea și nu e timpul pierdut să n-o facă.

O răutate fără obiect, născută din nimic și revărsîndu-se asupra a orice. Și un egocentrism întreținut de puterea vocală și fizică a pumnului, degenerat în timp într-un narcisism cronic și netratat.

Foarte multe lucruri nu-mi aduc aminte, deoarece, plecînd brusc și fără voie din cartierul în care am crescut, am uitat deliberat chestii ce nu meritau reținute decît cît să-mi lase senzații neplăcute durabile. Știu acum că se mîndrește cu bătaia pe care mi-o dădea și altele asemănătoare, găsind, firește, adepți cu care să idealizeze un așa trecut de „ce tare eram eu”, căci mulți dintre noi tindem în partea a doua a vieții să vedem altfel totul.

Și uneori chiar sînt altfel. Am avut și eu colegi care săreau pe bănci și urlau de nu-i oprea nici intrarea profei în clasă, și eu fugeam pe holuri uneori de nu-mi mai rămîneau la locul lor centura și cravata de pionier, bentița cu pampoane sau toți nasturii la cămașă. Dar diferența dintre toate acestea și, de exemplu, aruncarea unui scaun pe geam că așa ai chef îmi pare clinică iar atunci n-aveam psihologi și nu făceam dezvoltare personală (că azi avem și facem, dar de multe ori degeaba, e altă poveste). Mai simplu, e diferența dintre bullying-ul de azi care atunci nu exista nici ca noțiune cu altă denumire și zvăpăiala inerentă vîrstei.

Despre „bătaia” aia glorioasă azi pe care mi-o dădea ea cîndva îmi amintesc oarecum. Nu era propriu-zisă. Erau niște șuturi pe care mi le administra pe unde dădea de mine și putea, nejustificate, obiectiv cel puțin, decît de o plăcere pură și inexplicabilă.

Sngura amintire concretă însă legată de această persoană este hotărîrea pe care am luat-o într-o zi. Asta țin minte pentru că a fost o ușurare teribilă, mi-a rămas acea zi în care veneam de la școală, trebuie să fi fost primăvară sau vară căci eram doar în uniformă, și am văzut-o stînd cu alte fete la colțul blocului ei, pe lîngă care trebuia să trec ca să ajung la al meu. Și mai știu cum am gîndit atunci, iar trec pe lîngă, iar șuturile alea penibile și gratuite, uneori mă feream, rămînea gestul în aer, dar ideea conta, și-atunci am hotărît brusc, prea scîrbită că nu am cu cine și de ce să orice, să merg pe trotuarul celălalt pînă la colțul blocului meu. Fapt care a funcționat perfect din acea zi, pe teritoriu „nemarcat” mă alegeam doar cu țipete după mine, dar cine le mai auzea.

Nu mi-aș fi adus aminte de toate astea dacă n-aș fi regăsit-o azi și, în încercarea de a înjgheba o prietenie sau măcar o toleranță acceptabilă într-un cerc de cunoștințe comune, nu m-aș fi lovit de aceleași răutăți gratuite cu titlu de glorie sub masca unei femei „bine”, considerată chiar doamnă de spirite de pînă la un anumit nivel. O dorință de expunere publică cu mari valențe de spectacole la scenă deschisă, nevoia de aplauze dătătoare de sevă și o vulgaritate sesizabilă ușor de cei cu pretenții cît de cît de la mediul ambiant.

Sar peste detaliile tehnice ale celor cîtorva încercări nereușite de șuturi virtuale în lumea tehnologică de azi, e sub demnitatea mea să înșir vorbe și acțiuni de o perversitate adultă nesesizabilă cu ochiul liber; unele au fost publice și prietenii mei le știu. Sau poate altădată și sub altă formă. Greutățile vieții sau doar viața în sine, anii care trec, am văzut la mulți alții în jur, înțelepțesc în general omul, îi dau o patină de bunătate sau înțelegere neavute neapărat înainte. Puțini, ca acest caz, rămîn blocați la vîrsta la care, probabil, le-a plăcut cel mai mult să fie.

Și astfel, devenind un caz închis, am vrut doar să subliniez ideea tristă că uneori trebuie să rămîi pe trotuarul celălalt pînă la sfîrșit, odată ce l-ai ales. Sau că de unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere.

(fragment)

19 gânduri despre „Portrete în timp (3): Pe trotuarul celălalt

  1. Da, pe cât posibil, cred şi eu că evitarea e poate singura soluţie. Că ele se vor hrăni în continuare cu nevoia de aplauze venite din spectacolele astea în care caută mereu o victimă de „lovit”. Nu ştiu ce mecanism le face să rămână captive în astfel de episoade.

    Apreciat de 3 persoane

  2. Ma surprindezi, ca sa zic asa. 😆 Nu te credeam aia care sa taca si sa-nghita sau sa ignore o bataie de joc. Imi suna ca cele violate si resemnate care nu intreprin nimic pentru a-si pedepsi violatorul. M-as fi asteptat, in cazul tau, sa te aud (citesc) luind ceva cursuri de karate dupa care aplicarea unei corectii cu ceva coate in dinti si suturi in cur. Asta cred c-ar fi lecuit-o pe agresoare sa mai agreseze si nu doar pe tine. Trecerea pe celalat trotuar bandajaza efectul, nu elimina cauza. 😉

    Apreciază

    1. Știu că așa par, dar uite că nu-s 🙂 Decît dacă vine pe celălalt trotuar, după mine.
      Altfel, îmi văd liniștită de-ale mele, mulțumită că gata, mai sînt și altele de rezolvat.

      Apreciază

    2. Incerc sa pricep, dar zau ca-mi vine greu 😆
      Dinte pentru dinte, Issabela 😆 Sau cum ar spune Tipatescu, Zoe, fi barbata! 😆 Chestia cu ignoratul sau intoarcerea celuilalt obraz e o utopie, o prostie. Gindeste-te ce-ar fi ca teroristilor sa le oferim, dupa vreun atentat, un alt pont, in loc sa-i casapim. Adica, „bai primitivilor, saptamina viitoare aruncati in aer si trenul X ca n-are paza si va fi doldora de infideli”

      Apreciază

    3. Lol…”An eye for an eye makes the whole world blind”, dacă vrei și cu proverbe.
      N-am întors obrazul creștinesc, ci doar spatele, și-a funcționat. Nu era bătaie pe bune, mă durea răutatea gratuită, nu șutul. Ceea ce s-a rezolvat cu medii total diferite, nu-s eu re-educatoare de oameni. Iar satisfacția cea mai mare mi-a fost că, din mediul comun, cine mă interesa să înțeleagă a înțeles.
      Am fost și agresată cu adevărat. De un individ la fel de rău, dar și cu forță fizică de partea lui, mă-ndoiesc că i-aș fi putut face față cu orice karate. Atunci m-am dus acasă și am spus, tatăl meu de atunci, fiind căpitan în miliție, l-a luat și l-a dus în beciul secției de care aparțineam și a spus doar atît, fără urme și fără reclamație. L-au uscat. N-am mai avut nici o problemă de atunci în cartier în acest sens. Dar, crede-mă, nici mare satisfacție n-am avut. Doar liniște
      Chiar nu tac și nu înghit orice, dar nu orice merită o ripostă.
      Acum înțelegi? 🙂

      Apreciat de 1 persoană

    4. E, acum mai vii de-acasa. Repet ca sa ma conving c-am inteles. Spui ca n-ai mai avut probleme cu individul dupa ce si-a luat-o, nu inainte. Inteleg ca vorba buna, sau ignorarea n-au functionat iar karate, nema. Nu stiu cum, dar asta ar trebui sa te faca pe tine sa ma-ntelegi 😆
      Si proverbul la care te-ai referit e putin incorect „Closed eyes make the world blind” 😛 😆

      Apreciază

    5. :))) păi da.
      Dar pe Ismail Kadare l-ai citit? Aveau ăia niște omerte care m-au cutremurat. Un arhaism în care-și păstrau și transmiteau din generație în generație omoruri și răzbunări și-n care picau și nevinovați, doar pentru că te-miri-ce.
      Nici așa, zic 🙂

      Apreciază

  3. Ma asteptam sa ripostezi atat de frumos, incat sa te tina minte o viata intreaga, dar cred ca asta doar in filme se intampla. In realitate, cea mai buna varianta cred ca este ignoranta. Nu stiu, sunt cazuri si cazuri…
    Ma ghidezi, te rog, si spre celelalte doua fragmente din „Portrete in timp”? Nu gasesc optiunea de cautare.

    Apreciat de 1 persoană

    1. Problema e că n-au încă o unitate, ca exprimare. Ideea e că-s niște oameni revăzuți după 35-40 de ani, ar mai fi cîțiva și i-aș băga într-un tot pe care nu l-am definitivat încă, căci o să vezi că diferă abordarea 🙂

      Apreciază

    2. Cît despre riposta frumoasă și elegantă, a fost, am răspuns la vorbe urîte numai cu fapte vizibile și apreciate de către toți care mă interesează strict. Abia apoi am traversat 🙂

      Apreciază

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.