N-are poză la profil. Sau are o bazaconie. Înțeleg că uneori mai vrei un avatar, ceva, dar uitați-vă la comentarii și, dacă sînt, e limpede, nu trebuie să vă explic eu. Dacă nu-s, e și mai limpede. Asta în cazul în care nu vedeți încă celelalte fotografii, unde, după eventuala acceptare a prieteniei, veți descoperi cu uimire lipsa oricărui indiciu uman.

Pare ok, dar, în cîteva săptămîni, îți dai seama întîmplător sau deliberat că nu interacționați nicicum. Bonus, poți să descoperi că practic nu interacționează cu nimeni, aruncă doar din cînd în cînd o postare neutră la care nu are nici o reacție, în caz că ar zice cineva ceva. Ce face, de fapt, cu profilul – el știe.

Tot așa, pare ok, dar, după acceptarea prieteniei, te vrea prietenă doar pe mess. Fie să-i cumperi o carte, fie să-i dai like la tablouri, fie să-și umple o plictiseală dubioasă cu complimente sau abordări fără dubii, indiferent de mască. Și, shit, chiar am remarcat că genul e în general intelectual.

Cei pe care-i accepți avînd unu-doi prieteni comuni de așa încredere, că nu mai stai pe gînduri (după cîteva experiențe d-astea vei sta, totuși, garantat). Și-apoi începe. Nu în privat, ăștia-s alți duși cu pluta. Public, în comentarii, ori anapoda, ori la orice-ai zice și face, ori chiar urîte sau deranjante. Mă rog, e mult și impropriu spus lupi pentru asemenea javre.

Din altă sferă, dar tot în plus pe lume, sînt cei cu două-trei mii de prieteni și eventual cîteva sute de urmăritori. Nu personalitățile. Personalitățile au pagină sau cerculeț albastru, iar, dacă au (și) profil obișnuit, vă veți da seama de la prima postare cu comentariile aferente cine-i omul. Altfel, nu te gîndi că cineva cu mii de prieteni te vrea tocmai pe tine sau că ar avea, practic, vreunul. În cel mai bun caz, ești un număr în plus.

De generalii văduvi americani nu mai pomenesc, și-așa n-am înțeles fenomenul, dar mi-a plăcut gluma la adresa lor, cum că sînt atîția generali americani văduvi pe facebook în căutare de prietenii, de parcă soțiile lor ar fi fost la război.

Și încă, exact în clipa asta cînd scriu, gîndindu-mă și la celălalt punct de vedere, îmi dau seama că nu mi-a cerut niciodată prietenia un profil feminin bizar. Nu mie, deși sigur sînt și ele, ceea ce, zic, demonstrează o dată în plus falsitatea unor anume cereri și intenții.

Toate-acestea sînt valabile, firește, numai în funcție de ce vrei și tu de la rețeaua de socializare.

P.S. Despre lupii de pe wordpress nu știu mai nimic. Nici dacă sînt măcar. Dar, știu, e prematur…

(foto – moviemelaonline.blogspot.com)