Catalogul

Sufletul meu e ca o zi de școală. Uneori are șase ore. Alteori, șapte. Uneori deloc. E duminică într-un suflet de fată. E atît de rar duminică! Și niciodată nu coincide cu cea din calendar.

Înainte, sufletul, profesor crud, neiertător, la începutul fiecărei ore își striga elevii. Și ei spuneau „prezent”. Rareori lipsea cîte unul. Și-aducea, după un timp nemăsurabil în trimestre, scutire. Atunci profesorul motiva elevului absențele. Sufletul meu motiva și ierta și uita o iubire.

De la o vreme, elevii au plecat unul cîte unul. Exmatriculați. Existența lor avea valoare pentru oricine și orice în afară de acest profesor. A rămas un singur elev.

Ultimul… Un elev frumos, aproape necunoscut. A venit într-o zi la școală, și-a ales un loc de atunci rămas liber și a doua zi a plecat. Ridicase mîna să spună ceva… Nu l-am lăsat, credeam că e timp, ar fi trebuit să fie timp.

Și din acea zi, oră de oră, profesorul trist de care vorbeam mai înainte, rămas singur în sala goală, părăsită, strigă un singur nume și pune oră de oră absențe la care știe că nu va primi niciodată motivări…

Se va mai umple clasa vreodată? Va mai fi profesorul în stare să strige din nou alte nume, să pună note și să predea ca înainte? Și, mai ales, va mai motiva, dacă acea vreme va veni, absențele cu ușurința și nepăsarea inițiale?

(1985)

22 de gânduri despre „Catalogul

  1. Superba scriere. ”Sufletul meu e ca o zi de școală…Înainte, sufletul, profesor crud, neiertător…” Frumos personificat sufletul. 🙂 Erai mai mica atunci. Ti-ai raspuns la intrebari azi??? 🙂 Numai bine!

    Apreciat de 1 persoană

    1. Dacă mi-am răspuns…? Unele rămîn cumva pentru totdeauna. Dar se schimbă săli, treci în ani superiori, termini școli, te angajezi, vacanțele devin concedii. Cum vezi, erau trimestre, acum sînt semestre. Fac parte din noi, ne definesc. Viață, ăsta ar fi răspunsul 🙂

      Apreciat de 2 persoane

  2. M-ai spart cu scrierea ta metaforica. Deci, ca vreau sa stii ca m-am prins, daca sufletul tau era profesorul si daca elevii erau iubirile, se cheama c-ai cam iubit, madame, la viata ta, sa nu-ti fie de deochi! 😆
    Nu prea m-am prins care-i spilul cu motivarile. Adica iubirile-si mai luau cite o pauza motivata, dupa care reveneau? Asta mi-e putin neclar, dar voi reciti, ca doar nu-s batut in cap sa nu pricep care-i chilipirul scutirilor de prezenta-n amor. 😆

    Apreciază

    1. Lasa tu multitudinea de „elevi”, ca nu aia ma roade. La drept vorbind, cu cit mai multi, cu-atit mai bine. 😉
      Iar daca poza e din ’85, se cheama ca esti cam junioare. 😆
      Cu exmatricularile e clar, ca mi s-a-ntimplat si mie si nu metaforic, dar la scutiri m-am cam impotmolit. Si poate ca nu-i de mirare, ca daca le ai, eviti exmatricularea 😆

      Apreciază

    2. :)) cred că-i cu vreo doi ani după, poza, dar cînd am scris eram într-a 11-a și la 17 ani nu știu cum e la voi, dar la noi oricărui idiot poți să-i pui un cal alb imaginar dedesubt (nu e cazul textului! off-topic doar, ca și tine)…
      Apropo de scutiri, o sg dată-n viață mi-am luat o scutire falsă și ce crezi, la scurt timp am făcut chiar acea amigdalită mizerabilă, deci chestie la care am renunțat pînă azi, nici copiilor mei nu le iau așa ceva!

      Apreciat de 1 persoană

  3. „… profesorul trist de care vorbeam mai înainte, rămas singur în sala goală, părăsită, strigă un singur nume și pune oră de oră absențe la care știe că nu va primi niciodată motivări…”!!!
    Ca-n viață! Nu numai „profesorilor” li se întâmplă să rămână singuri și să „strige” zadarnic câte un nume, la care nu mai răspunde nimeni…
    Scrierea are vechimea pe care o atestă anul consemnat la sfârșitul ei? Este plină de neliniștile și întrebările (fără răspuns!) specifice copilăriei / adolescenței… Cred că – în mare măsură – odată cu trecerea timpului și-au găsit răspunsuri mulțumitoare!

    Apreciat de 1 persoană

    1. Și chiar, acum îmi dau seama, cu întrebările astea ale vîrstei, noi nu aveam nici o informație, trebuia să ne descurcăm singuri, totul pe cont propriu, copiii noștri au în schimb nevoie de discernămînt mult tocmai în alegerea informației. Tot o responsabilitate și asta, la fel de mare, cred.

      Apreciat de 1 persoană

  4. Sufletul tau a putut motiva/ierta o iubire…inteleg si accept! Dar o poti uita, te intreb, poti uita o iubire, dar una dintre acelea care te arunca in vazduhul-vazduhului si te prabuseste in abisurile-abisurilor!?

    Apreciat de 1 persoană

    1. Nu. Dar, vorba lui Bob Marley, parcă, pînă găsești tu răspunsuri vine viața și schimbă întrebările :)))
      Și încă, ce rămîne în timp uneori e o nostalgie curată și frumoasă, fără aceste tristeți calde nici nu cred c-am fi întregi. Toate-s cu „cred” 🙂 de-aia vorbesc, schimb de păreri.

      Apreciat de 1 persoană

    1. Cum o fi-ntr-o aulă de universitate, să-ți mai auzi și ecoul :))
      Glumesc, firește… Tot ce-mi aduc aminte e că scriam chestii d-astea destul de mult prin diverse ore, să umplu plictiseala 🙂

      Apreciază

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.