Unei prietene

O prietenă bună și frumoasă suferă enorm pentru potențiala pierdere a unui prieten al ei. Atît de tare, încît, obicei prost poate, am vrut să înțeleg de ce. Și am ajuns la răspunsul care spune tot: se strică o echipă prin această pierdere, a zis, „eram o echipă”.

„Eram o echipă”. Un răspuns care m-a lovit atît de dureros, că nici nu l-am înțeles pe moment. Abia apoi, încet, încet.

Ultima „echipă” din viața mea a fost o iluzie. Am crezut că sînt într-o echipă, m-am purtat ca într-o echipă, cu sentimenul obositor că nu înțeleg de ce fac totul singură și am tot tras de acoperirea acestui sentiment cu argumente raționale pînă cînd n-am mai avut de ce trage, înțelegînd definitiv că echipa a fost doar în mintea mea, o echipă imaginară pentru care am luptat doar eu.

Penultima a fost o echipă, într-adevăr. Două, de fapt, o echipă de copii de clasa zero și echipa mămicilor lor. S-a stricat în clasa a doua, din cauza unei învățătoare nebune și a unei directoare opace, cînd a trebuit să-mi mut copilul la altă școală, acum fiind în clasa a cincea și ne-reprimit la școala lui. Unde era o echipă. E bine și normal la școala nouă, dar. Toți prietenii lui de bloc, de parc, de dansuri și de petreceri sînt tot foștii colegi. Peste tot. Prietenele mele sînt tot fostele mămici. Peste tot. Sînt zile în care încă plîng de neputința luptei cu morile de vînt, de aceea am și renunțat, deși „arme” subterane aș fi avut la îndemînă. Zile în care îi văd pe geam foștii colegi venind împreună de la școală și iarăși mi se umezesc ochii, știind că printre ei era și locul de drept al copilului meu și știind cît își dorea și el la fel. Sîntem o echipă ruptă, un drum schimbat aiurea de soartă.

Sînt locuri și oameni în și cu care te adaptezi, viața merge oricum mai departe, dar o echipă adevărată e rară.

Sînt doar două exemple. Am mai fost în viață în echipe, dar nu vreau să mă gîndesc acum la ele.

Doar la prietena mea și la admirația față de sufletul cu care luptă pentru a-și păstra echipa. E un lucru deosebit. Poate n-ar fi trebuit să-i spun că există-n viață întîmplări care schimbă echipe și destine. Poate echipa ei nu se va schimba și-atunci i-am spus degeaba. Dar cumva, pe orice cale, vreau să-i spun că cel mai important lucru simțit de mine în tot, mai important decît orice rezultat, este sufletul ei pus în lupta pentru a păstra o echipă.

21 de comentarii

  1. 😦 Imi pare rau de pierderi. Echipa e un cuvant pragmatic. Clar, in echipa, actiunile unuia afecteaza restul echipei.. Mie-mi suna a ceva ce se poate re_organiza. Prietena pusese suflet in ”echipa”. Este loc de impartit ”firu’ n patru” .. pe subiect. Numai bine!

    Apreciat de 3 persoane

  2. Din păcate, în acest caz „acțiunile unuia” înseamnă o boală incurabilă…
    Totul se poate reorganiza. De fapt, așa și trăim, reorganizîndu-ne din cînd în cînd, cum ne descurcăm fiecare.
    Am mai fost într-o echipă adevărată la un moment dat, de traducători, la Lukoil. Și în cea a redacției de la „22”. E lung firul de despicat, într-adevăr. Am lucrat în multe alte părți și domenii, restul au fost joburi. Nu erau echipe. Erau colective, colegi sau asocieri. Acelea au fost echipe, știu exact sentimentul, cînd ne completăm unii pe alții din toate punctele de vedere într-un scop comun în care materialul ajunge pe ultimul loc.
    Echipe nu-s pe toate drumurile. Poate doar alea de muncitori care dorm la unison la soare… :))) că tot trăncăne pe la mine p-aici, schimbînd borduri cu sîrg.
    Cu bine și cu drag și ție!

    Apreciat de 2 persoane

    • Imi pare rau de colegul prietenei. 😦 Ai dreptate, echipe nu-s pe toate drumurile. Trebuie sa ai cateva afinitati.
      Aveam un sef care ne transmitea din cand in cand mesaju’ : ”La servicu’ nu venim sa ne simtim bineee!” 😛

      Apreciat de 2 persoane

    • :)))) ce oroare… Eu am avut la un moment dat un șef-șofer care-și făcuse o firmă de apartament, mă angajasem secretară și, din tot ce făceam, doar protocolul fiertului țuicii cînd avea invitați era baza, ceea ce a dus oricum la rapida mea demisie. Cîte istorii și în șefi. Ca-n citat, mulți boss-i, puțini lideri.

      Apreciat de 2 persoane

  3. Nu am inteles daca prietena ta este pe cale sa-si pierda prietenul din cauza unor divergente sau din cauza distantei care ii poate separa. Ea constientizeaza puterea echipei, si de aceea lupta pentru a o pastra, dar chiar mai poti face alianta cu cineva daca relatia are piedici?
    Daca este vorba de distantare/separare, atunci inteleg pierderea, care presupun ca se bazeaza mai mult pe prietenie, decat pe munca in echipa. Din pacate, mereu vom pierde oameni buni, dragi, care vor lasa urme asupra comportamentului nostru. Mergem mai departe, ne adaptam, luand cu noi experiente noi.
    Cat despre ultima ta echipa, cred ca inteleg ce vrei sa spui. Subscriu. 🙂

    Apreciat de 2 persoane

    • Din cauza unei boli. O fază din aia care te face să fii supărat pe univers, că de ce tocmai așa.
      Iar eu tot încerc să le explic altora inutilitatea acestui „de ce”. Numa’ mie însămi nu pot să-mi explic, că și eu sînt plină de „de ce”-uri :))
      Mulțumesc sincer pentru subscriere…alt roman în tomuri și aici!

      Apreciat de 1 persoană

    • Cand cineva este bolnav, in noi se naste o empatie involuntara, chiar si pentru persoane mai putin cunoscute, daramite apropiate.
      Ei, eu cred ca ai raspunsurile „de ce-urilor” tale. Poate, trebuie doar sa le accepti. 🙂

      Apreciat de 2 persoane

  4. In viata mea reala am avut si am o singura echipa, sotia si copilul. Pentru ca echipa presupune compatibilitati multiple. Restu sunt … sezatori. Ne intilnim, petrecem si ne mai vedem la urmatorul bairam. Tot asa si-n virtual. Ne vorbim la un post si ne mai vorbim la urmatorul.
    Nu neg, au fost si echipe, in trecutul meu virtual, dar – vai! – s-au destramat, cum, de altfel, se destrama toate la un moment dat. Ca asta-i soarta echipelor. De echipa vesnica, n-am auzit inca 😆

    Apreciat de 1 persoană

  5. Echipa!? Un cuvant pe cale de disparitie, nu din dex, ci din realitate. Analizand cele zise, m-am intrebat daca eu am lucrat vreodata intr-o echipa!?? ( exceptie, familia)
    Te intreb: poate fi o echipa aceea care are cel putin 3 „gica contra”? Si inca vreo 5 lenesi si cam 5 care spuneau ca ” e bine si asa”? Chiar daca numarul total era de 30 sau 50 persoane?
    Echipa prietenei tale! Durere mare! Boala poate face absolut orice!
    Doar bine iti doresc!

    Apreciat de 2 persoane

    • Cu întîmplarea nefericită a prietenei mele mi-am pus și eu problema așa… pîn-acum doar trăisem, fără să definesc.
      Ca-n clișeul acela cu amorul, că mai bine îl cunoști și suferi decît să nu îl fi cunoscut niciodată, așa-mi pare și cu sentimentul de echipă.
      Cu drag, numai bine și ție în tot!

      Apreciat de 1 persoană

  6. Și eu am fost în câteva „echipe”. Pe unele le-am părăsit pentru că am obosit. În echipele ăstea tot timpul sunt unii care pun mult suflet și alții care așteaptă doar rezultatele. Nu-mi plac profitorii și, când am impresia că echipa sunt doar eu și cu mine, prefer să plec. Nu știu dacă este în regulă cum procedez, dar, cel puţin, scap de frustrări.
    Cu boala e altceva. Mi-am pierdut odată „echipa” din cauza asta. Și eu am trecut prin „de ce-uri”, nu mai aștept răspunsurile, poate c-am devenit mai înțeleaptă.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.