Cine sînt eu…?
Voi spuneți despre voi cuvinte
Mari, pline, goale, sfinte,
Să intuiesc eu printre –
Ușor ori greu.
Vă-nfășurați sau dezveliți
În ploaie, soare, drum sau cînt.
Ce adevăruri grele știți
Și ce frumos mințiți
Prin uneori la fel cuvinte.
Eu… nu știu cine sînt…
Doar că, într-o virtute nevăzută,
Ca biata în bătaia puștii ciută,
Merg de nebună numai înainte.
Se mai întâmplă 
Ești „ciuta” care merge cu cutezanță numai înainte indiferent de obstacole.😊 Mie mi se pare că știi cine ești.😊
ApreciazăApreciat de 2 persoane
În mare, da, dar o poezie cu sentimente de siguranță parc-ar fi un referat :))
Mulțumesc mult, trebuie să mărturisesc că am primit tare bine cuvintele tale 🙂
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Cu drag!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Şi aşa, prin mersul numai înainte, vei afla cine eşti. 😉
Mi-a plăcut mult! Eu încă învăţ să înţeleg cine sunt…
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Și eu mai am. Dar știu… poteca pe care merg 🙂
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Eu, ca sa ti-o spun drept, n-am inteles prea mare lucru. Iar primele doua strofe mi s-au parut jignitorea. Poate am dat eu o interpretare gresita, ca si asta-i posibil.
Dar chestia cu „eu nu stiu cine sunt” n-am inteles-o niciodata. Pai daca nu stii cine esti, esti lovit in parietal. Cum adica mai ai de descoperit chesti despre tine insati? Adica esti imprevizibila chiar si pentru tine? Iti lipseste autocontrolul sau cum, ca sa fac plici, daca afirmatia asta nu-mi depaseste puterea de intelegere. Na, ca mi-am dat si cuvintul de onoare 😆
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Parolistule, e simplu.
În primele strofe sînt supărată pe lume în general, că nu e… parolistă, mulți răi sau duși cu pluta, nu-i cum trebuie.
În aialaltă… da, de ce să nu mai am chestii de descoperit chiar și despre mine însămi…, doar nu-s robot programat și mă execut pînă se duce bateria. Sînt om, deci imperfect(ă).
… Și m-ai făcut să zic „ce-a vrut poetul să spună” :)))
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Bun, deci prima parte-i cum am stabilit. 😆
Dar la a doua nu sunt convins ca asa este cum spui. Si nu-i vorba de robotizari, ci de a te cunoaste pe tine, pentru ca robotii n-au cum sa se cunoasca. Poate doar sa se recunoasca. Adica vrei sa ma faci sa cred ca tu te miri de tine insati? „Vai ce-am facut! Nu-mi imaginam ca sunt in stare, dar acum stiu” sau „Vai ce-am spus? E, acum stiu ca pot gindi”
Zau, nu vreau sa crezi ca sunt vreun cautator de noduri in papura, desi cam asta las sa se-nteleaga, insa mi se pare putin credibil ca o persoana matura sa nu se cunoasca si sa nu stie ce-i poate pielea. Adica „pielea” sa-i mai faca surprize. 😆
Daca aveai vreo cinci anisori, n-as fi pus la indoiala spusele, dar asa … 😛
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Lol… Iar trebuie s-aștept să mă opresc din rîs :))))
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Tu ești chiar așa o carte deschisă? La orice pagină, la orice oră? Nici măcar chipul sau numele nu ți-l știu :))))
Sau tu (te) ascunzi doar de alții, nu de tine însuți, acum înțeleg de fapt. „Ascunzi” e mult spus poate, dar nu mi-a venit alt verb în clipa asta.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Carte deschisa pentru mine, da! Dar din pacate sunt si pentru altii si asta nu stiu cit e de sanatos. Daca-mi citesti posturile, vei intelege ca nu ascund prea multe intimitati 😉 Nici masca n-o mai port, in majoritatea pozelor si sunt cu duiumul.
Dar ce-am retinut, e ca te binedispun comentariile mele, ceea ce e laudabil 😆
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Rămîn puțin la ideea că poți să nu te știi într-o totalitate absolută 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Bine, ramin si eu putin la parerea ta, dar din complezenta, nu din convingere 😉
ApreciazăApreciat de 1 persoană
:))))
ApreciazăApreciază
Cum iti pierzi un pic echilibrul cum te trimite cineva la altcineva care va incerca sa-ti scotoceasca prin trecut. Si eu cred ca, daca tii drumul drept, raspunsurile sunt toate inainte…
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Nu-i rău uneori nici a little help from your friends 🙂
ApreciazăApreciază