„Mă duc acasă”. Cu nonșalanță, de dimineața pînă seara, în toate limbile pămîntului. „Acasă” ne ducem mereu de la școală, de la serviciu, dintr-o călătorie, de te-mai-miri-unde.

Adică noi, cei care avem unde să ne ducem și de unde să plecăm.

Pentru cei care n-au, „acasă” trebuie să fie ca „mama” și „tata” pentru orfan, fata Morgana, cuvîntul interzis, țărmul neatins nici cu gîndul, mers pe lună cu trotineta, nu știu dacă visezi pe străzi sau în canale.

Pentru cei de departe, „acasă”-i uneori și o tarabă sau o coadă la ceva…

Și totuși, „acasă” ăsta la care ne întoarcem în fiecare zi… mă întrebam din cînd în cînd cît îl conștientizăm sau cît îl devalorizăm. Și, în fapt, ce e „acasă”.

„Acasă”-i spui principial oricărui loc în care dormi mai mult. Cînd stai cu chirie, tot acasă zici că vii, nu că te duci la gazdă sau la apartamentul închiriat. Chiar și în căminele studențești, aici e cam jumi-juma, ai de la-nceput starea de provizorat în minte.

Acasă-i unde-ți poți lăsa o haină aruncată pe jos și-o cană nespălată fără să se schimbe nimic în cursul vieții locului. Unde privești cu lene și duioșie momentană o pînză de păianjen. Unde-ți faci uneori patul de dimineață seara. Etc. Nu de timp sau indolență toate astea, ci o combinație de chef cu gîndul proprietății – confort greu de definit în cuvinte.

Acasă-i și omul sau prietenii lîngă care nu-ți cauți cuvintele, mai spui și vorbe în halat. Nu-ți ștergi cu politețe și cu șervețelul firimitura de mîncare, nu-ți refaci rujul după un pahar, nu rîzi de complezență la glume, nu cauți subiecte, nu bifezi poze, nu-ți întreții imaginea, degajarea e și-n gesturi și-n spirit… la ea acasă.

… Cînd eram mai tînără și mai singură, spuneam că acasă-i casa unde am crescut, deși veneam într-o altă „acasă”-n fiecare seară de undeva. Acum casa aceea-i ruină. Departe, ziduri reci și dărîmate pe pămîntul plin de bălării, n-am unde să mă-ntorc. Decît în vis, în gînd, în amintire și cu ochii larg închiși.

„Acasă”, știu, e un adverb de loc – pragmatismul gramaticii.
Dar mie-mi par și om și loc deopotrivă, iar cînd se nimeresc împreună scrii cu majusculă, indiferent de topica cuvîntului în propoziția vieții.

Acasă-i unde ești în tot ce ești.