Sînt uneori
o rană deschisă
bătută de vînturi,
spălată de ploi,
pansată de nori.

De parcă viața,
profesor intensiv,
taie-n carne vie
cu bisturiu tocit,
fără anestezie,
în mine,
pacienta momentană
de la terapie.

Și-atunci îmi dau o rețetă –
pilule, licori,
sentimente,
mare și munte –
mult prea concretă.

Aș fi dorit
un istoric decent
al vîrstelor avute pînă în prezent
și-un diagnostic mai exact
pentru fiecare
faptă, gînd și act.

Dar medicul de gardă
mi-a spus explicit
că pentru asta
mai am de trăit.