Soare fusese
Cînd mă jucam cu fluturi în țărînă,
Spre soare gînguream
Și repetam cuvinte spuse
Rîzînd
Iar mama mă ținea de mînă.
N-aș fi-nțeles atunci
Că multe au și părți opuse.
Soare era în vechile-ntîmplări,
Mă logodisem cu copilăria
Și număram pe deget veșnicia.
Nunta n-avea să fie niciodată.
… Iar azi, cînd parcă plouă
Din timpuri imemoriale,
Mai trec întîmplător
Prin sala de petreceri;
Alb-negrul s-a făcut color,
Dar scaune –
Din ce în ce mai goale.
O mână de regrete, venite cândva din bucurii sincer trăite, rămân tot amintiri!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da. Pînă la urmă, cred că și ziua de ieri e-o amintire…
ApreciazăApreciază
Ne facem palmele căuş să ne-ncălzim la flăcara asta a celor ce-au trecut dacă acum ne cam plouă şi ne cam loveşte frigul.
Frumos ai scris!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Sau la flacăra unei copilării fericite, cine a avut-o cred că e pe viață copilul vieții. Într-o copilărie fericită există întoarcere cu gîndul 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană