Fîntîna dorințelor

… Umblam frenetică prin camere, nu știam în care să intru mai întîi, am dat o fugă prin toate… Apoi la bucătărie, să-mi fac o cafea, am pus apa la fiert, am deschis geamul… de cînd nu mai privisem pe el, de cîți ani, am înțeles imediat că nu uitasem nici o clipă cum se vedea universul prin geamul acela de bucătărie de la etajul trei. Blocurile, aleile, mașinile aveau alte culori și erau mai multe, dar era ceva neschimbat în toate: unghiul acela vechi de vedere. Dacă-nchideam ochii, puteam să-mi refac copilăria… Dar acum aveam treabă, altădată, mi-am zis, e timp și de reverii.
Uitînd ibricul pe aragaz, m-am mai plimbat o dată prin casă, liniștită acum, era a mea, știam că nu mai plec nicăieri, deși mai am unde, mi-am lăsat copiii să se joace cum și pe unde vor și-am început să caut. Prin dulapurile vechi, prin șifonier, sertare, sertărașe… prin baie. Balconul… probabil florile erau copaci. Sau bețe mici de foc, cine să le mai ude, am zîmbit singură. Mi-am dat seama că trebuie făcut curat. Multă curățenie, erau mulți ani la mijloc. Curat în fiecare colțișor, fiecare ungher, fiecare poliță, tot, tot. Nu erau atîtea pînze de păianjen sau praf, cît de amestecate erau toate lucrurile, parcă cineva luase mica mea căsuță-n mîini și-o zgîlțîise, curios, ca pe o jucărie, și-o lăsase-așa, nefolosindu-i la nimic. La nimic, normal, gîndeam în clipa aia, amintindu-mi de cafea, era a mea, ce să facă altcineva cu ea.
… Nu m-am îndurat s-o beau imediat, ceea ce nu mi s-a mai întîmplat, cred, de la adolescență-ncoace, să las o cafea aburindă pentru orice altceva. Sa las o cafea pentru a face curat… chiar niciodată.
M-am apucat, într-o liniște sufletească absolută de om întors la casa lui care are timp pentru toate, să spăl, să frec, să curăț, să așez… Copiii se jucau liniștiți, mai aruncam din cînd în cînd o privire asupra lor.
La un moment dat am auzit glasuri din sufragerie și mi-am dat seama că aveam și musafiri, nu-i vedeam exact, dar puteam recunoaște unele inflexiuni…
Trecînd pe lîngă ei, o iau totuși spre cafea, să beau singură măcar cîteva guri, pîna se prind că sînt și eu acolo. Copiii mă văd și mă-ntreabă, mirați:
– Mami, mami, ce facem, nu mai mergem acasă? Se face tîrziu de tot.
Perplexă, le răspund ușor:
– Păi parcă ziceam că rămînem aici, putem, uite, îi spunem și lui tati, nu cred că nu-l convingem, să vedem ce zice și el.
Caut telefonul, dar imediat îmi dau seama că nu mi-am sunat încă nici o prietenă, să-i zic că m-am întors.
– Stați așa, le zic celor mici, mai am ceva de făcut…
În timp ce nu știam pe cine să sun mai întîi, să-i zic că am venit, vizualizînd deja expresiile lor, glasurile lor, bucuria aceea, una anume, de-a ne-ntîlni, aud mirată din sufragerie și glasul mamei. Bun, zic, e bine dacă e și ea, pot să lipsesc mai mult, poate chiar neobservată, cît am eu chef. Și-apoi și vocea tatălui meu, vorbeau, rîdeau cu ceilalți de ca și cum niciodată nicăieri nu se întîmplase nimic… Nu-mi venea să cred, știam că se despărțiseră, de ce era chiar ca pe vremuri, își iertaseră-ntre timp tot ce părea de neiertat…? Așa o stare de liniște în suflet și parcă și în lucruri poate da o iertare între oameni…?
… Cu telefonul uitat în mînă, am sorbit din cafea, gîndindu-mă că ce mai contează, atîta timp cît e atît de bine totul…

… Pînă cînd a sunat el primul, telefonul din mîna mea. Alarma lui, mai degrabă. A fost doar un vis, casa nu mai e a mea de zeci de ani, părinții nu mai sînt ai mei pe pămînt, ci doar în gînd, asemenea iertări și întoarceri, asemenea întîlniri doar în vise mai sînt.
N-am putut să trag de vis, să fie-o clipă-n plus. Tot ce pot să sper e că mă mai primește într-o zi prin el.

17 gânduri despre „Fîntîna dorințelor

  1. Mi-e atât de dor de ei, încât de multe ori vorbesc cu ei în gând. Cu ei şi fiul meu, Dan. Când am făcut infarctul, cei din jurul meu erau miraţi de ce sunt atât de liniştită, dar eu ştiam ceva ce ei nu ştiau. Nu ştiu de ce se spune că iubirea doare, dorul e cel mai greu.

    Apreciat de 1 persoană

    1. Nu. Deși am scris imediat ce am reușit. Dacă scriam acum, deja era pierdut mult mai mult. Dar, oricît aș încerca… nu, cred că nici vizual sau combinat nu poți reproduce detaliile unor astfel de vise. In fine, nici nu cred că trebuie neapărat. Poate chiar sînt cine știe ce portaluri…
      Numai bine și ție, cu drag!

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.