Stau într-o cameră, înconjurată de șase pereți.
Stau în ea pentru că
trupul meu
trebuie să stea undeva, pe pămînt
– de fapt, chiar verbul „a sta” e un fel de a spune
că exist într-un fel.
Uneori stau cu suflet cu tot,
e duminica făpturii mele.
Pereții din jurul meu –
ființe vii, ființe moarte, neființe?
Bunicul zicea că au urechi, că văd, dar că nu pot vorbi.
Tatăl meu arhitect tocmai schița niște planuri noi
pentru o casă veche.
Desene, linii, cifre, unghiuri…
– glasul mamei: „Doamne, parc-aș vorbi cu pereții!”
Cu voia, fără voia lor, acești pereți
mă înconjoară.
Mă apără, m-apasă? Mă scapă? Mă omoară?
Dincolo de peretele cu geam, văd o furtună grea.
Dincoace –
cald și pace,
un trup nemișcat așteaptă comenzi.
O poezie foarte, foarte…chiar nu stiu ce cuvant sa folosesc, dar mi-a placut. Mult. E ravasitoare!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Noroc că nu-ntreabă nimeni „ce a vrut poetul să spună” :))
Glumesc, cea mai mare bucurie, cînd scrii, e să ajungă cuvîntul tău la celălalt. Mulțumesc mult!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
„simţeam că m-apasă pereţii” până să citesc asta. Mulţumesc!
Te felicit!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
… am făcut un pact, eu scriu despre ei și ei mă lasă din cînd în cînd să-mi pasc caii verzi…
Eu mulțumesc, pentru apreciere!
ApreciazăApreciază
De noi înșine pereții nu ne pot apăra.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu. Oricum toată simbolistica lor e exterioară.
Acolo numa’ noi (înșine)…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cred că depinde de starea interioară. Pereţii, chiar şi simbolistic vorbind, pot proteja sau pot fi adevărate închisori, dar mi-a plăcut să te citesc.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc!
Pentru starea aia interioară, psihologii ne recomandă să vizualizăm un zid sau niște pereți imaginari între noi și ce nu-i bun 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană