Dă-mi mîna ta
Și lasă
Tristețile care au fost,
Le-adună sortimente într-o plasă
(nu, nu dai plasă, doar le pui în plasă),
Nu vezi
Că ceața-n zori e chiar frumoasă?

Dă-mi mîna ta
Și spune
Tristeților încolonate fără nume –
Pe nume.
Și-ai să vezi
Că zîmbetul nu-ți mai apune.

Dă-mi mîna ta
Și scrie
Pe ce vrei tu,
Pe-un vis, pe vreun nisip, pe vreo hîrtie
Că ești
Din creștet pînă-n tălpi doar Poezie.

Dă-mi mîna ta
Și haide
Pe tărîmul unde proza vieții nu ne știe.