Bunicului meu

Cînd ai plecat în lumea aia din care nu se mai întoarce nimeni, n-am plîns. Nu atunci. Eram mare deja, dar eram sigură că ție nu ți se poate întîmpla așa ceva. Tuturor, da, dar nu ție. Toți oamenii mor, dar pe tine nu te credeam în stare.
Și-ntr-o zi tot ai făcut-o, te-au scos pe poarta aia mare, cealaltă, pe care nici nu-mi aduc aminte s-o mai fi văzut vreodată deschisă și despre care nu m-am întrebat niciodată de ce o avem. O aveam, pur și simplu, toată lumea avea și o poartă mare, pe care intrau tot felul de cai, tractoare, remorci, a noastră s-a deschis prima oară cînd ai plecat tu de tot.
Din toată ziua aia, care nici nu mai știu cînd și cum a fost, nu stiu anul, data, am uitat, mai țin minte doar o stare.
Că ești în continuare, că nu ai cum să te duci definitiv nicăieri, tu ești acolo, în firele de iarbă călcate de roțile căruței în picioare, în stupii rămași zumzăind, în cîteva crăpături firave de ciment care azi sînt cratere. Între și în afara pereților casei, și cei care mai sînt, și cei care nu. În mobila roasă, în pămîntul de pe jos din sala unde pe vremuri erau mese bogate în atîția oameni dragi, din ei o parte fiind deja cu tine… Și, mai presus de toate, așa am simțit atunci și îmi aduc aminte ca ieri și azi, în ulița din fața porții și-n cuibul de berze de la colțul casei. În cuibul ăla, nu știu de ce, te dusesei cel mai mult.
Din toată copilăria mea lîngă tine, o amintire mi-e cea mai dragă. Mai degrabă o stare, o altă stare. Toate dățile alea în care lumea din sat mă certa că îți spun tu în loc de dumneata. Și tu, bunicule, erai mereu acolo și mereu, înaintea mea, răspundeai invariabil lasă să-mi zică cum vrea, nu în cuvîntul ăsta e respectul ei… Și, după vorbele tale, nimeni nu mai spunea nimic. Era acolo, în tonul acelor cuvinte, o apărare pe care n-am mai retrăit-o de prea multe ori de-a lungul timpului…
Cînd mi-e prea dor și nu mă pricep să-l pun în cuvinte, îl mai pun în cîte-o întîmplare veche, ca acum…

6 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. Amintiri de purtat obligatoriu
    în suflet. Minunat!

    Apreciat de 2 persoane

    1. Da. Ne definesc 🙂

      Apreciat de 2 persoane

  2. ina02s spune:

    Dragi nostalgii… Le pastram vie memoria. Numai bine!! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  3. Uneori cred că sîntem fericiți că avem nostalgii așa frumoase… Numai bine și ție!

    Apreciază

  4. În suflet și în minte rămâne amintirea lor. Și câteodată ne este atât de dor să le mai auzim sfaturile pline de înțelepciune!

    Apreciat de 1 persoană

    1. … și ce săraci am fi fără asemenea doruri…

      Apreciat de 2 persoane

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.