Barmanul

E, la clubul unde are fiul meu antrenamentele, un bar. Cu cîțiva angajați. Tineri toți, simpatici, obișnuiți.
Ei, și e și un barman șef. Așa cred, cumva tot e mai mare decît ceilalți, poate fi și asociat.
E-un tip tot tînăr dar nu așa copil ca ceilalți și care arată impecabil mereu. Înalt, blond, bine făcut, bine pieptănat, are și pe față niște păr, nu-mi dau seama în ce formă, copie iconică a lui Botezatu – olfactiv și scenic.
N-am nimic cu omul, nici el n-are nimic cu mine, am avut un singur dialog (nu super-plăcut) în lunga perioadă de cînd ne știm, doar că pur și simplu nu ne placem.
Ne-plăcutul meu e foarte inofensiv. Se traduce, uite, în cîteva rînduri scrise despre el în clipa asta, în care stă în spatele meu sprijinit cu studiată degajare într-o rînă perfectă de barul înalt în timp ce poartă o discuție foarte controlată cu cîteva cliente de fitness. Simt controlul ăsta prin toți porii.
Ne-plăcutul lui se traduce printr-o atitudine extrem de superioară. Atît de superioară că mă determină să-i îndes pe gît bietului adjectiv grade de comparație inexistente oficial. Nu față de oricine, ci de mine. Care nu consum niciodată băuturile scumpe, vitaminizante sau non-alcoolice de la bar. Care uneori vin chiar cu cafeaua de-acasă în loc să iau de la aparatul din holul drăguț. Care stau acolo cele două ore, ocupînd un loc ce nu-i oricum al nimănui. Și care, poate cel mai important, nu-s în egării negri lucioși și tricoul cyclamen mulat și transpirat al clientelei obișnuite, ci în treningul de la Decathlon, că stau la două blocuri de club. Căci eu nu sînt clientă, ci doar o mamă care așteaptă. Deși, să nu fiu rea, pariu că, dac-aș cumpăra cîte ceva din frigiderele din hol, aș primi zîmbetul de rigoare.
Dar prefer disprețul confortabil cu care m-am obișnuit, nu am cum să mă supăr.
… L-aș fi lăsat pasiv în pace în continuare. Însă, stînd eu așa pe fotoliu și permițîndu-mi să privesc în gol (v-am zis deja că transmit de la fața locului), îi aud glasul din spate: doamnă, v-a căzut sticluța cu… (pauză lungă) lichid. Pauza aceea dintre „sticluță” și conținutul ei, care era, evident, cafea, și știa asta, „sticluța” fiind tot de cafea și chiar foarte simpatică, m-a deconcentrat. Ce-i drept, în altă seară am vărsat din greșeală un pahar cu cafea pe jos, care s-a-mprăștiat cu viteza unui rîu la vale pe gresia lucioasă. Iar el, imperturbabil și neprivind în direcția mea, cu un refuz vădit de a vedea detaliile, a făcut un semn discret unei angajate cu mopul; deci, practic, sticluța devenise în contextul actual ceva bun. V-am spus, a continuat el după aia, ca să nu călcați pe ea din greșeală…
Preventiv, înțeleg. E totul ok, dar… cum să zic… dacă n-ar fi fost cuvîntul „lichid”, acest articol n-ar fi existat.
… Și astfel oameni care n-au nimic comun se-aleg cu povești comune…

4 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. De multe ori în calea noastră apar astfel de personaje, important este că a inspirat un articol frumos.
    Weekend frumos !

    Apreciat de 1 persoană

    1. O, da, am o toleranță duioasă destul de mare în general față de, altfel de unde subiecte…
      Mulțumesc, weekend frumos și ție 🙂

      Apreciat de 1 persoană

  2. Poteci de dor spune:

    Şi uite cum un… lichid, comun de altfel, a făcut să se scrie acest text spumos. 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    1. Să bem, atunci, din cupa litetaturii 🙂

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.