Citesc atîtea și atîtea despre femei… scrise de femei, scrise de bărbați, mai mult de primele, mai puțin de ultimii… am mai scris și eu, scriu chiar în clipa asta. Cuvinte și sfaturi pertinente, n-am nimic totuși cu ele, fiecare cum le (ne) vede și ce-și dorește în intimitatea lui… Însă.
Femeia-n sus și-n jos cam peste tot. Ba chiar, culmea, în clipa asta-mi vine-n minte că am și primit acum vreun an o carte, tot de la o femeie, pre(ten)țioasă, „Mai presus de el”, m-am mirat nițel și-am dat-o altcuiva care părea mai pe subiect, tot cadou, ce Dumnezeu să fac cu ea, nici la douăzeci de ani nu mi-am propus să-nving bărbații în scurta mea existență pe pămînt. Ci, din contră, să găsim teren comun. Nici n-am visat să fiu o Mata Hari care trece prin vieți masculine lăsînd în urmă dîre de parfum de mister și impregnînd cu dorințe nedeslușite orice mișcare banală. Cum ar fi gătitul sau mersul la toaletă. Iar ultimul cuvînt, cel puțin, are, mergînd pe fir, congruențe semantice cu cîmpul cuvîntului „pervers”, dar tai ața aici, e altă cusătură asta.
E, de altfel, și costisitor sufletește (și nu numai) să întreții cu anii o asemenea imagine. Și eu cred că nu rentează, pen’că imaginea respectivă nu ar merge decît la cei ce caută în femeie exact acest unic aspect, or pe umărul unui astfel de bărbat mă îndoiesc că-ți poți lăsa în voie și nestudiat fruntea obosită de-ale tale.
Bărbatul nu ar trebui să fie redută de menținut în stare de asediu, că, odată cucerit, s-a dus farmecul uni- sau bilateral al luptei, ci aliat în toate celelalte bătălii, căci, inevitabil, sînt multe altele de dus.