Feminitate

De mică m-am simțit în exil printre rochițe. De-aș fi avut tendințe introverte, le-aș fi definitivat în marea de fustițe-clopoței a copilăriei. Deși nu neg momente de complexe. Dar am preferat să mă urc pe vreo buturugă și să caut cu privirea alte fetițe-n pantaloni sau băieți, era o vîrstă la care distincția era nesemnificativă.
Trec și peste sarafanele de școală, aflasem metode prin care, după ore, le pliam în așa hal că păreau veste la pantalonii pe care-i aveam suflecați pe dedesubt. Și nu numai eu.
Libertatea spirituală și libertatea vestimentară absolute, indiferent de epocă și incluzînd și ingredientul vîrstei, le ai în facultate. Cîțiva ani de studenție normală făcuți la vremea lor îți pot da o deschidere unică și pe viață.
… La un moment dat, în cîmpul muncii, am descoperit concesia fustei-pantalon. M-am simțit în sfîrșit exprimată, m-am dotat imediat cu cîteva și-am sfîrșit și-acolo ca-n poza aia de pe facebook, într-o parte „cîte haine ai” și un teanc mare și viu colorat, în cealaltă – „ce porți zilnic” și e un tricou negru și simplu. Așa și eu, într-o fustă-pantalon pe care-o țin încă minte, neagră, lungă, fin plisată (aș zice azi că între casual și elegant), pretabilă la absolut orice, ceea ce am și făcut, dar neuitînd de bentițe, pietre sau cruci mari la gît, probabil o anihilare inconștientă a ideii de „fustă”.
Singura oară cînd am purtat rochie a fost la nunta mea. Negocierile-au fost slabe spre inexistente, rochia de mireasă a fost cu executare și fără drept de apel. Ba chiar cu emoții reale…
Oh, și da. Acum îmi aduc aminte de o fustă din ultimul an de liceu, una anume, roz pal și foarte lungă, în valuri, cu suave floricele albe cu mijloc bleu la fiecare cusătură dantelată de val nou, fiecare val mai creț și mai amplu decît cel dinainte, aidoma celor țigănești. Era de la Fondul Plastic de pe Lipscani, am dat pe ea vreo mie de lei și am purtat-o și iubit-o de milioane.
Și așa mai departe… Dar.
Feminitatea e dincolo de îmbrăcăminte. Nu vine din culoarea ochilor rimelați, ci din mulțimea de nuanțe cu care poți privi unul și același lucru. Nu din roșul aprins de pe buze sau din forma lor, ci din combinația de cuvinte cu inflexiuni ale glasului, chiar cu tăceri. Nu din mersul studiat de manechin, ci din gîndurile cu care pui un pas al tău în fața celuilalt pas al tău.
Am văzut femei în costume de blugi impecabile, culori perfect asortate, accesorii. Ce le dădea de gol ipocrizia? Dunga de la blugii călcați și/sau părul coafat.
După cum cunosc femei numai în rochii parcă dintotdeauna. Dar firescul cu care le poartă face parte din ele, nu vine de la firma producătoare. Am văzut femei în fuste drepte și simple cu o indiferent ce bluziță, lîngă care, cînd îți vorbesc, te simți omul de la capătul cuvintelor lor. Orice contrast strident și orice extravaganță, orice gest mai amplu decît spațiul în care îl afișezi spun ceva despre tine la fiecare vîrstă în parte. Eleganța unui spirit feminin e tot mai opusă perfecțiunii vestimentare și e mult dincolo de modă, blugi sau fuste.
Nu dau verdicte, de multe ori nici nu știu cum sînt percepută, nu fac nici apologia blugilor, deși îi venerez, admit și admir orice aspect și ținută ale omului cu care pot păstra o legătură.
Doar că am văzut și eu că haina, fără sufletul ce-o poartă, nu-i nimic și că, fiind doar o haină, n-are de unde să știe.

(Adilohe-William Bouguereau, „Fata care tricotează”, 1882)

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.