Despre iertări

Nu pot să fiu originală în iertări.
Nici nu știu de unde să încep ca să pot ocoli măcar puțin clișeele multiculturale, de la vaza spartă a omului alb care spartă rămîne cînd o scapi, pînă la bolul spart lipit cu aur care devine prin asta și mai valoros al omului galben.
De la un caracter orgolios nemăsurat care nu iartă nici o privire strîmbă pînă la cel ce-și tot declară iubirea universală către toți, de ca și cum ar vrea să se convingă pe el însuși că-i așa. Aici, personal, cred că primul, în prostia lui, e mai cinstit decît ultimul…
Alte tomuri de sutre, mantre, cărți divine sau de duzină cum că „ierți pentru tine, nu pentru celălalt”. Sau trendul că ierți și ești mai puternic, mai înțelept, mai etc.
Sau karmic, ierți să-ți iei grija, ți-ai făcut partea ta de destin, data viitoare să-ți rămînă cît mai puține ca să devii sufletul evoluat perfect ce nu mai are nevoie de reîncarnări. Frumos, dar se știe că uităm toți, viețile anterioare ne rămîn flash-uri, revelații și deja-vu-uri, și, dacă celălalt nu și-a făcut treaba bine, chiar dacă tu l-ai iertat, dați iar unul de altul, să și-o ducă și el pînă la capăt… nu mă simt capabilă de atîta altruism transcendent. Și, dacă e atît de involuat încît nu va reuși și-o ținem așa ceva vieți la rînd, aș prefera trupa Nirvana în locul Nirvanei budiste.
Cît despre Rai și Iad, e prea simplistă viziunea pentru complexitatea trăirilor umane.
… În fine, nu mi-am propus să neg istoria scrisă a iertării, nu îmi permit, la urma urmei fiecare își ia de unde vrea și poate tot ce-i trebuie pentru acest proces așa de complicat.
Doar că mie personal nu-mi folosesc la nimic toată rațiunea lumii și cea personală cît iertarea nu ajunge la și nu vine din suflet. Și mai cred că iertările au trepte, chiar dacă legea-l pedepsește la fel pe hoțul de ou ca pe hoțul de bou. Nu aș putea fierbe în oala iertării un gest greșit împreună cu un fapt ireparabil.
În final, nu știu mare lucru despre iertări, nu sînt expertă, nici adepta uneia anume.
Tot ce știu sigur, foarte sigur, e doar că atunci cînd înțeleg că am greșit, iar uneori o fac atît de stupid, nu am nici cea mai mică reținere în a-mi cere iertare și în a spera să o primesc sau a-mi dori măcar să o rezolve timpul cumva, el știe pînă la urmă cel mai bine ce și cum.

(scris pentru mine, pentru toți și toate dintotdeauna, dar în special pentru un suflet drag și nou în viața mea, în fața căruia mi-am spus din greșeală un gînd aiurea)

6 comentarii

  1. Merg mai departe, dar nu pot ierta pe cineva care m-a ranit. Pot chiar si conversa cu persoana respectiva, fara sa stie ce simt. Sa iert inseamna sa ma prefac, sa fiu ipocrita cu mine si asa ceva ar insemna ca ma tradez pe mine, insami.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.