Oameni, grupuri, țări – jucăm?

Am stat într-un grup virtual, cel mai mult, doi ani. Am fost și prin altele, ca să pot compara. Cîteva grupuri de ajutor social, unde, din 5000 de membri, erau activi 5-10; e și unul în care am rămas și chiar îmi place. Am fost într-un grup de literatură, vis vechi, din care am ieșit învinsă de „i”-urile, „î”-urile și dezacordurile trufașe la ne-locurile lor; aș fi avut pretenții… Grupuri de fel de fel de produse sau de, generic vorbind, dezvoltări personale, din care am ieșit că nu-mi erau obiect(iv).

Grupul în care am stat doi ani a fost o minune la început, oameni din copilărie nevăzuți de zeci de ani de care ai fi vrut să știi, ofertă umană de caractere, destine, relații. Că ne-am ales cumva, în cei doi ani, e normal, în orice comunitate se întîmplă. Și, atunci cînd criteriile sînt vizibile, rămîne ideea unității în acea diversitate. „Afinitățile elective” s-ar fi încadrat desăvîrșit dacă ele n-ar fi constat în jocuri pe sub mînă. Cum ar fi: sfere personale de influență, excluderi pe temeiuri civice, numărări de „cine e cu mine”, „vezi că ăla/aia nu-știu-ce”, idile (la plural) clandestine, gen „eu nu stric căsnicii” dar postezi flori de la amorezul secret în „ador”-ul nevestei, invitații la cafea refuzabile în alt context, întîlniri mascate de pretexte etc… Și alte ipocrizii mai mari și măgării mai mici, cum poate fiecare.

Și aici am vrut să ajung. La legătura dintre un grup eterogen mare și cunoscut și o țară în care iarăși urîțeniile sînt deja „ziua, ca hoții”.

Adică opinia publică. Omul bun, dar care nu se bagă, „eu îmi văd de treaba mea”. Omul care trăiește cu „merge și așa”. Omul indiferent, pur și simplu. Omul care primește orice, din comoditate sau, de ce nu, lașitate. Și, „pasiunea” mea teribilă, cel care spune neaoș că nu-i pasă ce se-ntîmplă, atîta cît pare ok.

Și-n grupul virtual și-n țară aș zice că-i același raport de oameni activi la evenimente și la mersul lucrurilor. Activi în Piață. Activi în a spune ce și cum gîndesc. Activi în a încerca să facă orice. Unde, dacă, cum se poate. Activi în a vedea dincolo de viața personală, fie și numai viața personală a copiilor lor.

Căci blamăm societatea, dar noi sîntem societatea. Eu, tu, vecinul de scară, colegul de serviciu, omul de pe stradă. Pasivitatea naște monștri sau sisteme monstruoase, o spun arta și istoria, nu eu, iar cînd îi pasă unuia singur, ca-n fostul meu grup literar, blamăm omul, că e mai ușor.

4 gânduri despre „Oameni, grupuri, țări – jucăm?

Adăugă-le pe ale tale

  1. Un subiect destul de interesant, un subiect cu idei si ideologii destul de vaste, un subiect pe marginea caruia s-ar putea discuta o eternitate si chiar si dincolo de ea. De fapt nu este chiar atat de diferit de alte probleme sociale actuale. Este o problema normala a zilelor in care traim, preexistenta de fapt, doar ca altfel colorata si impachetata pare-se, mai interesant …

    Apreciat de 1 persoană

    1. Da, e un amalgam, recunosc, cu două „substanțe” la bază, analogia desăvîrșită dintre ceva mic și ceva mare (dacă eram fizician ajungeam pe la fractali!) și omul versus masa de lucru, plus derivatele din fiecare… Iar „interesantul” vine, cred, din experiență, și nu dintr-o analiză exterioară.
      Și e, într-adevăr, de o vastitate înfiorătoare.
      Mulțumesc!

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Blog la WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: