Plicul cu bani

Sînt deja ani de cînd se dau bani cu orice ocazie sau sărbătoare în învățămînt. Toată lumea știe, nimeni nu vorbește. Sau vorbește, dar cu teamă sau justificativ. Sau se trezește curînd vorbind singur.

Plicul cu bani a început din comoditate. Din lipsa de timp și idei a părinților de a mai gîndi cadourile care oricum sînt obligatorii. Nu numai doamnei învățătoare sau doamnei diriginte, ci, funcție de statutul școlii, și celorlalte profesoare, chiar directoarei și directoarei adjuncte. Femeii de serviciu nu s-a gîndit nimeni să-i ofere ceva, plicul e de la ce ai în clasă în sus, nu în jos. În fine, era doar o glumă proastă.

Plicul cu bani anulează inevitabil emoția oricărei sărbători, după mine. Singurele discuții pe tema sărbătorii respective, care încep de obicei cu vreo două săptămîni înainte, sînt despre cît și cui să dăm și cine-a dat și cine nu, devenind mai frenetice cu apropierea timpului-limită. Un fenomen care, din punctul meu de vedere al desfășurării lui, a devenit un fel de taxă anuală suplimentară.

În plus, mai rea, aș zice, e felicitarea care însoțește plicul. Prima-prima oară am crezut că e așa, ceva oarecum drăguț, să nu fie doar banii în plic. Dar, ca de obicei în domeniu, am gîndit greșit. Felicitarea, oameni buni, nu e de frumusețe, ci pentru a se semna, cu numele copiilor, cei care au dat bani. Obligatoriu, pentru că mereu sînt doi-trei care n-o fac, pentru că nu vor (și suportă consecințele) sau pentru că nu pot, iar cei care au dat vor să se știe că au dat. Într-un singur an din atîția de școală ai copiilor mei m-am ocupat eu de această problemă (nu am altă denumire) și am scris pe felicitare, intenționat, doar „din partea clasei…”. Urmarea vizibilă a fost că, de atunci, nu a mai căzut în sarcina mea plicul de sărbători. Urmările nevizibile nu fac subiectul acestui text. Nici felurile în care este primit, unde chiar sînt și cîteva lucruri frumoase de povestit.

Mai sînt uneori, rar, foarte rar, idei. Mai e cîte unul printre cei 35 de părinți din orice clasă care parcă ar vrea altceva și chiar mai spune, încearcă să vorbească, încercă să schimbe ceva, orice, mai are vreo idee. Mor în fașă toate în cele din urmă în fața plicului, deoarece rutina și, iarăși, comoditatea înving.

Și toate în și sub ochii copiilor noștri, ce trăiesc în această „normalitate” pe care probabil o vor duce mai departe ca pe ceva firesc. Aș zice, fără teamă de cuvînt, tradițional.

De cînd s-a inventat plicul, omul e de prisos.

2 gânduri despre „Plicul cu bani

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.