O să încerc să nu mă-nec în clișeele sutelor de ani de istorie umană înroșită de luptele pentru supremația uneia sau alteia dintre religii, cu toate subramurile fiecăreia în parte.

Dar mă gîndeam că ar trebui odată și-odată să dăm deoparte toate cutumele multor inepții umilitoare și tot ce ni se pune pe tavă aurită în orice colț al lumii am vedea lumina zilei. Ar trebui să studiem religia la istorie și să ne lăsăm în voia credinței adevărate, o credință în om, natură și univers.

Ar trebui să ne scuturăm odată de orînduielile înjositoare ale tuturor bisericilor lumii și să stăm drepți în fața vieții care ni s-a dat ca o minune și pe care o purtăm pe umeri ca un chin de multe ori.

Căci omul, fie că s-a ridicat din patru labe în două picioare acum zeci de mii de ani, fie că a fost creat de Dumnezeu direct acum milioane de ani, oricum ar fi și-ar crede fiecare, omul a fost făcut să fie drept. Nu temenindu-se orbește în fața obiectelor inerte de diverse culturi, nu pupînd în genunchi poalele unor persoane mai ipocrite de multe ori decît cei ce pupă în sine. Ca să nu mai pomenesc și de ipocrizia celor de pupă, păcătuind liniștiți în ideea că spun ei într-o zi și vor fi iertați sine die. Nici o teorie existențială nu ne prezintă omul în genunchi. Smerenia sufletului nu-nseamnă plecăciune fizică.

Îmi este imposibil să cred că Dumnezeul iubirii, indiferent cum l-am numi și-n ce limbă i-am vorbi sau l-am asculta, poate cere supunere și bani, asa cum cer toate bisericile lumii.

Sînt foarte departe de a întina memoria sau existența puținor preoți ai lumii, generic spunîndu-le așa, care au crezut sau mai cred cu adevărat în ceea ce fac. Din contra, acolo unde slujirea unei idei se îmbină cu o credință adevărată, canoanele bisericii respective strîng și îngrădesc spiritul respectiv. Restul, și de-o parte și de alta, este turmă, masă de lucru, cîmp de manevră al altora pentru ei înșiși.

Dacă tăblița cu binecunoscutele zece porunci ar fi pe frontiscipiul facultăților de drept din întreaga lume, cu cîteva subpuncte bine ticluite fiecare dintre ele, dinte porunci adică, am trăi, în sfîrșit, într-o lume mai dreaptă și mai bună în viața de toate zilele, fără consolarea tristă că poate măcar „dincolo” va fi așa.

E doar o idee. Dar o simt cu tărie și ard deja pe rugul ei.