Abisuri de suflet

Ne despărțim. Așa, brusc, ca lăsatul de fumat, trebuie, căci altfel nu se va mai întîmpla. Și trebuie. Aici, acum, am ales acest loc știi tu de ce, aici te-am văzut întîia oară. Eram mic, foarte mic și scrijeleam, ca acum, cu degetul în nisip desene nefăcute. Nu ne-am mai despărțit de-atunci, mi-ai fost alături o viață, fără tine nu știu ce m-aș fi făcut. Prin toate am trecut știind că ești acolo, undeva, și că-ți pot spune tot și tu m-ajuți mereu sau măcar mă asculți, că mă iubești oricum aș fi și-n tot ce fac.
Mai știi cum toate notele proaste ți le spuneam întîi ție…? Toate relele mele de copil? Cînd m-am suit pe masă și-am dat drumul unui pahar, să văd cum se sparge și cum se-mprăștie cioburile? Cu paharul am scăpat ușor, mai greu a fost să-i explic mamei ce căutam taman atunci în picioare în mijlocul mesei… Cînd m-am bătut cu bețe c-un prieten, pe un joc, și ne-am zgîriat amîndoi, tare, și m-ai sfătuit să tac chitic, că n-am dreptate, că eu începusem…? Cînd am crezut că iubesc prima oară, nu mi-ai zis niciodată dacă te-ai temut că renunț la tine, și te mirai și tu, la fel ca mine, păreai că mă invidiezi, stările acelea ciudate și fără nume, dar e bine oricum, tu ești acolo și nimic rău nu mi se poate întîmpla. Cînd m-am certat cu primul șef. Și, Doamne, cîte altele… Exersam cu tine spusul cu glas tare al evenimentelor sau îți vorbeam în gînd, ca acum, și așa le dădeam sens.
… Aici eram, pe-aceeași plajă, mic și între două lumi necunoscute, o lume zicea că aproape mă-necasem, cealaltă lume mă speria, mama și tata plîngeau și mulți oameni mari și necunoscuți se-nvîrteau în jurul meu și mă speriau, pînă să te-aud, „ridică-te, hai să-ți arăt ceva”… Și brusc am înțeles că sînt în siguranță.
Sau cînd mi-au plecat bunicii la ceruri. Iarăși în jur nimeni nu mă băga prea mult în seamă, n-aveau timp de mine, eram măricel și credeau că mă descurc, iarăși mă simțeam neînțeles și singur și trist, pînă te-am chemat și am vorbit și despre asta și-a trecut altfel.
Sau cînd… cînd toate peste tot și mereu, de fapt, tot timpul mi-ai fost alături cumva, ai știut tu cum să faci, uneori chiar împotriva mea, n-aveam nevoie de tine, n-aveam nevoie de sfaturi, de vorbe, de nimic, știam eu mai bine totul… ca-n liceu, mai știi?, cînd începuse să-mi placă să fac ce alții spuneau că nu e bine și frumos…
Mi-ai dat un sentiment total. Nu m-ai mințit, nu m-ai trădat, înșelat, părăsit vreodată. Te mai supărai și tu și ne mai certam, dar veneai de cîte ori te căutam sau te găseam eu și m-ascultai mereu. Nu-mi spuneai că-s fleacuri, prostii, că nu-i treaba mea sau că nu-s bun de nimic sau că nu știu să mă descurc. Îți mai luasei tu un obicei ciudat, să taci cînd te supăram prea tare, dar mă obișnuisem și cu asta. Învațasem să interpretez și tăcerea.
Întotdeauna, între noi, a fost vorba numai de mine. Nu de tine, nu de noi. Cum mă cunoști tu uneori îmi pare că nu mă știu nici eu.
Numai cine te-a avut, ca mine, înțelege ce-nsemni. Cînd eram mici, rîdeam uneori c-o să supărăm zeii cu legătura noastră…
… Dar toți și toate-mi spun, peste tot scrie că sînt prea mare pentru tine. În spate, dacă te uiți, în același nisip ca al nostru, clădesc aceleași castele aleasa mea și fiul meu. Îi cunoști deja bine. Du-te la el. Sau du-te la alt copil, am și uitat cine pe cine-alege, te eliberez, numai așa-ți pot mulțumi infinit și doar așa putem fi noi înșine din nou, du-te la rostul tău… acum.
… Rămas bun, prieten imaginar!

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.