Treapta a doua – prima mea întîlnire directă cu comunismul

14 iulie 1984. Cu ce să-ncep? Aș vrea să fie furtună, fulgere și tunete, potop… Aș vrea să mor. Sau să fug în lume. N-am știut pîn-acum cum arată disperarea.

Disperare… Groaznic cuvînt. Cu cît calm l-am scris!

Nu știu dac-am mai plîns vreodată cum am plîns azi. Cu disperare.

Tot cu disperare voiam să iau treapta și am căzut.

Acum, cînd totul s-a sfîrșit, am atîtea scuze! Pe rînd. În ziua examenului de mate mi-a fost rău și am ieșit din sală. Am ieșit pur și simplu, de rău, și am renunțat la examen. Nu făcusem nimic. Oricum nu cred c-aș fi făcut. Subiectele au fost prea grele. Mai grele decît cele de la mate-info, zic unii. Le-am văzut după aia. Apoi, președinta comisiei de examinare a fost Amohnoaie, sau cum s-o fi scriind, cea mai idioată profesoară de matematică ce poate exista. Și există, fiindcă soțul ei e mare locotenent-colonel. Ne zisese, deșteapta, că din divizibilitatea polinoamelor nu ne dă. Și tocmai ce a zis că nu ne dă ne-a dat.

Și Luminița a căzut. Și Dana Popa. Și multe fete, la fel de bune. Doina. Și două dintre ele, din Ilfov, care trebuiau sa vină la școală să ia premiul 1 pentru clasa a zecea. Ce să mai facă cu el?

Nu vreau să fiu seralistă. Nici să muncesc. Urăsc munca. Urăsc socialismul, cu condițiile și legile lui cretine. Și nu numai eu. Toți cei pe care oamenii maturi ne califică „inconștienți” și „neserioși”. Adică noi, tinerii.

În capitalism sînt atîtea șanse de afirmare! Atîtea drumuri de urmat! Atîtea căi de ales! Decît seralistă și vînzătoare aici, cu toate porțile închise, mai bine cerșetoare acolo. Sau șomer. Acolo, dacă ai minte și noroc, te poți juca cu banii. Ajungi ceva. Aici, după o viață de muncă într-un magazin, ajungi vînzător calificat și respectat sau casier.

Nu mi-e rușine sau teamă să-mi scriu gîndurile astea sau să le zic. Pentru că nu sînt singura. Pentru că nu mai suport.

De ce să muncesc de la 16 ani? Și eu și atîția alții? Nu mi se pare corect. Și nu cred că spun vorbe mari dacă spun că socialismul ne răpește adolescența. Libertatea. Fericirea. Mi-e silă de cuvîntul ăsta. N-am să-l mai scriu vreodată. De ce voi munci? Pentru că părinții mei nu și-au vîndut mașina ca să doneze banii directoarei (mită sau trafic de influență, am învățat la drept). Pentru că n-au mașină. Nimic mai simplu.

E ultima mea vacanță. Ultima.

……………….

5 februarie 2019. N-a fost ultima. Am învățat, cu ciuda cu care faci un lucru care nu-ți place dar îți trebuie, o vară întreagă la mate și fizică. Cu cartea de fizică împrumutată de la prietenul meu de atunci de la bloc, care luase treapta din prima și care deja mi se părea că se uită de sus la mine că eu nu, deși mă tot asigura că nu-i așa…

Și am intrat în toamnă la un liceu industrial, denumirea în sine îmi dădea fiori, pe un număr mic de locuri și cu mulți copii buni picați.

După primul trimestru, cînd era liber la manevre, ca și azi, m-au mutat ai mei, fără să mă-ntrebe, la un liceu… bun.

Și-acum țin minte diferența dintre un industrial și cele două licee „bune” la care am fost. Fără să fac apologia liceelor slabe, fostele „industriale”, asta a fost doar experiența mea, acolo am descoperit concret și repede o altfel de viață, care m-a fascinat. Parcă veneam din altă lume. La industrialul acela de la marginea orașului se fuma cu profii într-o curte plină de copaci și cu puțin beton, se înjura și se vorbea pe șleau despre orice, se chiulea cu sau fără logică, se făceau și se desfăceau găști, aș spune-acum că se făcea și-amor, deși atunci mi se părea de neconceput, se săreau garduri în grup la meciuri, la orele de atelier se bea bere și se bîrfea cu profu’ chiar acolo, printre strunguri și polizoare, de (ne)purtatul uniformelor atît de urîte nu mai vorbesc, eram în sfîrșit în blugii mei și la școală, nu numai acasă… Acolo, ca o prințesă în exil, am învățat dragostea frățească și am ascultat prima oară AC/DC… Cîtă deosebire de Modern Talking…!

Un trimestru care-a făcut cît patru ani și din care, pînă azi, am învățat multe.

În final, dincolo de toate, sper să nu mai revină vreodată prostia asta de treaptă a doua care nu urcă nicăieri.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.