Citatul ca viață de-mprumut


Puțini bărbați, prin definiție, se expun activ în mediul virtual. Iar cei care o fac au cu siguranță, organic și neinterpretativ, o latură feminină ascunsă undeva-n personalitatea lor.
Femeile, în schimb, își pun sufletul pe tavă. Nu pe tava șăruită cu mîncare de acasă sau de la diverse pagini culinare – o tavă alternînd cu o poză de familie, cu o glumă, o întîmplare oarecare sau o imagine din cînd în cînd denotă un echilibru destul de rar întîlnit. Pe tava mediului virtual receptor ales și-l pun.
Multă disperare și nefericire, multe gînduri nerostite nici măcar în gînd, multe neîmpliniri, pierderi, neîmpărtășiri de sentimente, spășiri răzbat din seriile de citate nepersonalizate.
Pare că citatul devine la un moment dat un fel de drog. Nu contează că unele se contrazic, le înlături cu nonșalanță regăsindu-te și mai abitir în următorul, care parcă vrea să zică ce nu poți sau nu știi tu să zici… Și o floricică, un pui de pisicuță, o apă curgătoare, vreun decor mirific sau, dimpotrivă, trist, nocturn, sperietor completează ideal cuvintele acelea perfecte din citat care te exprimă nesperat, simți c-ai bifat ceva găsindu-l, poți să treci la următorul…
… Tot așa cum treci la următorul an din viață, și-ncă unul și așa mai departe. Răzbați prin viață cu citate, de cînd s-au inventat citatele gîndirea-i de prisos, chit că între timp se-ntîmplă evenimente. Sociale, politice, culturale, mai cade un guvern, mai moare o personalitate sau un biet anonim ce putea fi salvat dar tocmai fiindcă n-a fost s-a nimerit post-mortem să iasă din anonimat, un prieten sau cunoscut pățesc ceva, e cod roșu, e vară, e iarnă… le marchezi în felul tău pe toate-acestea, respectiv printr-o pauză sau tir de citate. Nepersonalizate în general, repet. Știi instinctiv-evolutiv că oricine își revine din orice și citatele vor curge în continuare către toate serverele lumii în valuri apocaliptice.
… La urma urmei, citatul e doar un gînd oarecare al unui autor dintr-un anume moment al său ori al curgerii romanului său, smuls de-acolo cu tărie nonșalantă și încadrat estetic de un posesor de editoare de texte pentru cumpărarea ieftină a sufletelor încercate de femei.
Nu-i tărie, nu-i rezolvare, nu-i adevăr în citate. În orice citat e doar adevărul personal al unui om anume într-un punct al vieții lui anume, așa cum l-a simțit el atunci. Toate acestea în cazul „fericit” al unui citat de autor. Cît despre „comerțul” virtual cu citate pe bandă rulantă, emise în serie și așteptînd să ajungă la „casă”… lăsați-mă să nu mă exprim.
Vorbiți, nu mai trăiți prin alții, chiar dacă toate par să fi fost spuse și trăite deja…

2 gânduri despre „Citatul ca viață de-mprumut

  1. Mie imi plac citatele, cand ma regasesc in ele sau cand sunt de acord cu ele. Pe vremuri, am avut cateva caiete in care imi incepeam fiecare scriere (nu chiar eseu, doar… ceva, un fel de jurnal sublimat, metaforizat) cu un citat. Un motto cu care rezona scrierea respectiva. Nu ca ar fi mare chestie literara de ele. Dar daca nu le scriam, ma sufocam.

    Apreciat de 1 persoană

    1. Cunosc senzația de care zici, am trecut prin ceva asemănător. Dar n-are nici o legătură (sau e infimă, dacă e) cu serial killer de quotes care circulă acum pe fb… Nu detaliez, dar ce-i pe fb e subcultură en-gros.

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.